Kanye West a suferit o cădere nervoasă

 Oana Pantazi
.

Rapper-ul Kanye West (39), soțul la fel de faimoasei Kim Kardashian (36), a fost spitalizat la începutul săptămânii, în urma unei căderi nervoase, principalul motiv fiind bănuit a fi privarea de somn, dar prietenii lui dau vina și pe problemele din căsnicie.

 

La câteva ore după ce și-a anulat turneul din Saint Pablo, Kanye West a suferit o cădere nervoasă. Deși, la momentul intervenției, era în stare stabilă, rapper-ul a fost dus totuși la spital pentru mai multe investigații. Conform surselor, decizia de a-l interna a fost luată pentru siguranța sa, dar împotriva voinței sale, Kanye fiind spitalizat la UCLA Medical Center pentru evaluare psihiatrică și primind tratament pentru „privare severă de somn”.

 

Deși varianta oficială a fost privarea de somn, prietenii faimosului rapper sunt de altă părere. Aceștia consideră că Kanye este extrem de afectat și de problemele pe care le întâmpină în căsnicie, acestea accentuându-se în momentul în care Kim a fost jefuită în Paris. De altfel, orgoliosul artist are și alte probleme personale, printre ele numărându-se resentimentele pe care i le poartă lui Beyoncee, pe succesul căreia, se pare, e extrem de gelos, dar și paranoia de care suferă de când între el șicel mai bun prieten al său, Jay Z, a intervenit ruptura.

 

De altfel, chiar unul dintre prietenii săi apropiați mărturisește, conform Daily Mail.com: „A avut o cădere nervoasă de natură psihotică. Kanye e extrem de temperamental și reacționează foarte puternic. De multe ori vorbește fără să gândească și e extrem de sensibil”. Kim, care onora un eveniment pe Coasta de Est, s-a grăbit să se întoarcă în Los Angeles, pentru a-i fi alături soțului său.

 

Oana Pantazi; Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton