Karmen Simionescu, fiica cea mare a lui Adi Minute, a împlinit 26 de ani și soțul i-a pregătit un cadou de multe mii de euro pentru a o asigura de dragostea lui. Karmen a dat o petrecere fastuoasă de ziua ei, la care au fost prezenți familia și prietenii cei mai apropiați, iar cadourile primite au emoționat-o maxim. Însă cadoul primit de la soțul ei, Cătălin, a bucurat-o cel mai mult pe fiica lui Adi Minune.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Karmen Simionescu și-a sărbătorit, în acest an, ziua de naștere cu două zile mai devreme, iar cei dragi au copleșit-o cu daruri și „lacrimi de fericire”, așa cum spune fiica lui Adi Minune. Pe lângă buchetele uriașe de flori, Karmen a primit un cadou fabulos de la tatăl fiicei sale.
Karmen, fiica lui Adi Minune, a primit un inel cu diamant în valoare de mii de euro din partea soțului
Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu formează un cuplu încă din anul 2018. Ulterior a venit pe lume fiica lor, Sofia, fiica lui Adi Minune fiind o mamă și o soție extrem de fericită, chiar dacă mulți au crezut inițial că este mult prea tânără pentru a merge pe acest drum.
Karmen a împlinit 26 de ani și a fost copleșită de cei dragi cu buchete uriașe de flori și cadouri, însă surpriza de la soțul ei le-a întrecut pe toate. Fiica lui Adi Minune a primit un inel cu diamante evaluat la câteva mii de euro, care a cucerit-o pe loc și a postat mai multe fotografii pe rețelele de socializare cu bijuteria superbă.
Fiica lui Adi Minune s-a emoționat și mai mult când fiica ei i-a urat „La mulți ani” și a îmbrățișat-o: „Lacrimi de fericire! Acel moment când puiul tău îți spune „La mulți ani, mami!””, a scris Karmen pe Instagram.
Cum s-au cunoscut, de fapt, Karmen Simionescu și soțul ei
Acum ceva timp, fiica lui Adrian Minune mărturisea pentru VIVA! că între ea și soțul ei nu a fost dragoste la prima vedere. Cei doi s-au cunoscut în cadrul mai multor ieșiri cu un grup de prieteni.
„La un moment dat, după mai multe ieșiri în grupul de prieteni, am fost în club, acolo m-a bătut pe umăr și mi-a zis: „O să fii nevasta mea și o să avem un copil”. Eu, în mintea mea, am zis: «Hai, măi! Bine….». La câteva luni, ne-am cuplat și a venit și Sofia', spunea Karmen.
Karmen Simionescu a mărturisit că deși nu își mai fac surprize ca la începutul relației, cei doi mențin fiorii dragostei la un nivel ridicat. Fiica lui Adrian Minune a mărturisit că „mai important decât să facem surprize este să ne înțelegem bine și să ne oferim unul celuilalt liniște și afecțiune'.
Cât despre al doilea copil, artista își dorește ca, mai întâi, să mai crească fiica lor, Sofia.
„Inclusiv Sofia mi-a spus că își dorește să îi fac o fetiță ca să aibă și ea cu cine să se joace. Da, îmi mai doresc un copil, dar încă nu mă simt pregătită. Vreau ca Sofia să mai crească puțin, ca să mă pot înțelege cu ea absolut perfect. Nu spun că nu-mi doresc, dacă se va întâmpla, foarte bine', a spus cântăreața pentru VIVA!.