Îmbrăcată într-un pulover simplu, în dungi, aproape nemachiată și coafată lejer, Kate Middleton (42 de ani) a făcut un anunț șocant vineri seară. Suferă de cancer și face chimioterapie. Ea a declarat că a aflat că are cancer în urma mai multor analize, după ce a fost supusă intervenției chirurgicale din luna ianuarie. Mesajul ei a fost unul emoționant, în care a încercat să transmită o notă de optimism privind această problemă gravă de sănătate.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
După ce a dispărut din viața publică de câteva luni și toată Planeta s-a întrebat cu ce probleme de sănătate se confruntă, Kate Middleton a decis să spună tot adevărul și să facă dezvăluiri șocante, într-un mesaj video. Prințesa de Wales a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer și că a început ședințele de chimioterapie.
Se pare că soția lui William a aflat acest diagnostic crunt la doar câteva săptămâni după ce regele Charles al III-lea a anunțat că suferă și el de cancer.
„În ianuarie, am suferit o intervenție chirurgicală abdominală majoră la Londra și, la momentul respectiv, s-a crezut că afecțiunea mea era necanceroasă', a transmis Kate Middleton. „Testele de la finalul operaţiei au indicat că există prezența cancerului. Prin urmare, echipa mea medicală m-a sfătuit să urmez chimioterapie preventivă și acum mă aflu în fazele incipiente ale acestui tratament', a adăugat ea.
Kate Middleton, după ce a aflat că suferă de cancer: „A venit ca un șoc uriaș”
Pentru că un astfel de diagnostic vine la pachet cu foarte multe implicații, Kate Middleton a vorbit cu o sinceritate debordantă despre tot ce a înseamnat asta, pentru familia ei. Dorind, parcă, în mod indirect, să transmită un sfat tuturor femeilor care trec printr-o astfel de grea încercare. Totodată, mesajul Prințesei de Wales este unul încrezător și liniștitor, cu ton optimist.
„Acest lucru a venit, desigur, ca un şoc uriaş, iar William şi cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa şi gestiona acest lucru în mod privat, de dragul tinerei noastre familii. După cum vă puteţi imagina, acest lucru a necesitat timp. Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenţie chirurgicală majoră, pentru a-mi începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte şi Louis într-un mod adecvat pentru ei şi să îi asigurăm că voi fi bine.
Așa cum le-am spus și lor, sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi, concentrându-mă pe lucrurile care mă vor ajuta să mă vindec, în mintea, trupul și în spiritul meu. Să-l am pe William lângă mine este, de asemenea, o mare sursă de confort și siguranță. La fel și dragostea, sprijinul și bunătatea care au fost arătate de mulți dintre voi. Înseamnă atât de mult pentru noi doi', menționează Prințesa de Wales.
Kate Middleton nu a oferit detalii despre ce tip de cancer suferă
Deși a declarat că a fost operată și că urmează un tratament de chimioterapie, Kate nu a oferit detalii despre tipul sau stadiul cancerului şi nici nu a împărtăşit planul său specific de tratament, ceea ce face dificilă evaluarea impactului potenţial asupra sănătăţii sale.
„Pentru toți cei care se confruntă cu această boală, sub orice formă, vă rog, să nu vă pierdeți credința sau speranța! Nu sunteți singuri', a mai spus Kate Middleton, în mesajul video.
Anunțul legat de diagnosticul lui Kate Middleton vine după o lună de când regele Charles al III-lea a anunțat, pe 5 februarie, că a fost diagnosticat cu aceeași boală. Palatul Buckingham nu a precizat tipul de cancer de care suferă regele și nici în ce stadiu este. În schimb, premierul britanic Rishi Sunak a declarat pe 6 februarie că boala a fost „depistată devreme'.