Kate Middleton urmează să se retragă într-o casă secretă, departe de ochiul publicului, pentru a se recupera în liniște, în lupta ei cu cancerul. Potrivit unor surse apropiate Familiei Regale, citate de presa străină, a început deja amenajarea unui loc discret, în care Kate Middleton să se bucure de liniște, în perioada ei grea de recuperare.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
De la anunțul făcut de Kate Middleton, că suferă de cancer, nici Prințul William nu a mai apărut în public. A trecut aproximativ o lună de la vestea care a șocat întreaga opinie publică, iar anul acesta, dat fiind contextul, cuplul regal a petrecut vacanța de Paște departe de ochii lumii, în Norfolk, alături de cei trei copii.
Kate Middleton se va recupera într-o casă secretă, în lupta ei cu cancerul
Potrivit Mirror, cuplul regal lucrează la renovarea și extinderea unei anexe adiacente de la Adelaide Cottage. Dacă Adelaide Cottage este situată perfect, aflându-se în apropiere de Lambrook School, acolo unde învață prinții George și Louis și prințesa Charlotte, surse apropiate familiei regale au dezvăluit că aceștia au planuri de a extinde casa de vacanță, pentru a o folosi pentru recuperarea prințesei de Wales.
„William și Kate adoră Adelaide Cottage, dar este vorba despre cum reședința aceea se potrivește cu nevoile familiei, Anmer Hall este mai mare, are și terenuri întinse', a dezvăluit sursa respectivă pentru OK!Magazine, potrivit Mirror.
Recentele informații spun că Kate Middleton are o casă secretă de care puțină lume știe, fiind vorba de cabana Tam-Na-Ghar.
Ducele și ducesa de Cambridge își petrec majoritatea timpului cu copiii lor, prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis, în apartamentul 1A de la Palatul Kensington sau la Anmer Hall din Sandringham, dar au și o a treia reședință regală mai puțin cunoscută, pe domeniul Reginei, Balmoral Estate, cabana Tam-Na-Ghar.
Cabana este atât de privată încât nu au fost publicate fotografii care să arate interiorul sau exteriorul proprietății. Informațiile spun că, de fapt, Tam-Na-Ghar a fost un cadou pentru Prințul William de la străbunica sa, Regina Mamă, cu puțin timp înainte de moartea acesteia, în 2002.
Se află în apropiere de Birkhall, reședința prințului Charles și a Camillei de pe domeniul Balmoral, unde s-au izolat împreună în urma diagnosticului de coronavirus al prințului de Wales în martie 2020, potrivit playtech.ro.
Prințul William revine la îndatoririle regale
Royal Observer relatează că Prințul William urmează să-și reia îndatoririle regale și va începe cu o vizită la Londra. Aceasta va fi prima activitate publică de la anunțul dat de Prințesa de Wales, iar moștenitorul coroanei regale va vizita Surret și vestul Londrei.
Prințul se va prezenta la un centru de tineri defavorizați și va participa la un eveniment caritabil de distribuire a alimentelor.
Prințul William a fost văzut ultima oară în public săptămâna trecută, În Franța. Însoțit de fiul lui cel mare, Prințul George, a apărut pe stadion la meciul disputat de Aston villa în Conference League cu OSC Lille. A apărut relaxat și cu zâmbetul pe buze.
Având în vedere starea sa de sănătate, Kate Middleton a luat o pauză de la îndatoririle regale și nu a mai fost văzută public încă de la finalul anului trecut.
„Acest lucru a fost, desigur, un șoc uriaș, iar William și cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa și gestiona acest lucru în mod privat, de dragul tinerei noastre familii. După cum vă puteți imagina, mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenție chirurgicală majoră pentru a începe tratamentul împotriva cancerului. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod potrivit pentru ei și să-i asigurăm că voi fi bine’, a anunțat în urmă cu o lună Kate Middleton.