Casa Regală a Marii Britanii a confirmat ieri, 4 septembrie, ceea ce toată lumea știa sau bănuia deja – Prințul William și Kate Middleton urmează să devină părinți pentru a treia oară. Când s-au gândit prima oară la asta și ce oraș minunat i-a „inspirat' și unde a fost conceput bebelușul regal pare să știe cel mai bine presa britanică…
În luna iulie a anului trecut, aflați în voiaj oficial în Polonia, Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, soția Prințului William și mama Prințului George (4 ani) și a Prințesei Charlotte (2 ani), a glumit spunând că ar trebui să se gândească să mai facă un copil cu soțul ei. Acela a fost momentul în care toți ceilalți – deși Kate a afirmat că a glumit – au luat în serios afirmațiile Ducesei de Cambridge. Întâmplare sau nu, 8 săptămâni mai târziu, pe 4 septembrie, Regatul Unit a primit cu emoție vestea că Ducesa de Cambridge este însărcinată cu cel de-al treilea copil. Biroul de Presă al Palatului Kensington, reședința oficială a cuplului princiar, a anunțat ieri fericitul eveniment pe contul oficial de Twitter.
Comunicatul precizează, în afara veștii bune, și faptul că Ducesa suferă de hyperemesis gravidarum sau disgravidie (sarcină toxică), la fel ca și la precedentele sarcini, condiție medicală destul de delicată, ce o va determina pe Kate să anuleze câteva dintre îndatoririle sale curente, pentru a se odihni. Ducele şi Ducesa de Cambridge sunt încântaţi să anunţe că Ducesa de Cambridge este însărcinată cu al 3-lea copil. Regina şi ceilalţi membri ai familiei sunt fericiţi de această veste. La fel ca şi la precedentele sarcini, Ducesa suferă de greţuri. Alteţa regală nu îşi va putea îndeplini angajamentul de astăzi… ea este îngrijită la Palatul Kensington'.
Citește și: Prințul Charles sau Prințul William? Cine va fi noul rege al Marii Britanii?
Ca atare, la aflarea veștii cu privire la sarcina Ducesei de Cambridge, presa din Regat a concluzionat la unison – al treilea copil al cuplului a fost conceput în luna iulie, pe parcursul vizitei lui Kate și William, imediat după sosirea lor la Varșovia. Acolo, Kate, în timp ce vizita un incubator pentru nou-născuți, a primit un cadou potrivit pentru un bebeluș, ceea ce a inspirat și gluma pe care a făcut-o puțin mai târziu cu jurnaliștii („Trebuie să facem și alți copii'). Că bebelușul regal a fost unul extrem de dorit confirma, încă de anul trecut, Richard Kay, celebrul cronicar regal britanic, pentru Daily Mail: Surse din interiorul Palatului spun că se pune deja problema unui al treilea copil. Un alt copil este planificat și, din câte am înțeles, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Deși a fost foarte fericit să replice modelul ‹‹noi patru›› al bunicii sale (doi părinți, doi copii), William și-a imaginat întotdeauna că va avea trei copii pentru ca familia să fie completă. Și Kate, bineînțeles, care este sora mai mare dintr-o familie cu trei frați.'. Chiar dacă întâmplarea din Varșovia a fost doar o coincidență sau chiar dacă i-a inspirat pe cei doi soți, cert este că este foarte posibil ca bebelușul regal să fi fost conceput în Varșovia.
Citește și: Wayne Rooney și Coleen Rooney – divorț de 70 de milioane de lire. Ce îl așteaptă pe fostul fotbalist
Oana Pantazi
Foto: Hepta