Kit Harington - În topul celor mai sexy actori ai momentului

 Florentina Liutic
.

Farmecul și aerul rebel îl clasează pe Kit Harington în topul celor mai sexy actori ai momentului. Însă cea care se bucură de atenția lui este nimeni alta decât Rose Leslie, iubita lui și în seria „Game of Thrones.

 

kit1

 

IUBIRE DINCOLO DE PLATOU: După ani plini de zvonuri, Kit și Rose Leslie, actrița ce interpretează rolul Ygrittei în „Game of Thrones, au confirmat relația când și-au făcut apariția pe covorul roșu la decernarea Premiilor Oliver, în Londra. Cei doi au apărut îm­preună, ținându-se de mână și sărutân­du-se, spre deliciul celor care și-au dorit ca relația dintre Jon Snow și Ygritte să treacă de bariera ecranului. De altfel, Kit și Rose au fost văzuți prima oară împre­ună în 2012, când s-au întâlnit pentru o perioadă scurtă de timp. Însă, în ciuda despărțirii de atunci, cei doi au rămas destul de apropiați până au devenit din nou un cuplu la începutul acestui an.

 

ORIGINI NOBILE: Kit Harington are origini nobile nu doar în serialul care l-a făcut celebru, ci și în viața reală, prin venele lui curgând sânge aristocrat. Puțini sunt cei care știu că actorul este urmaș, ce-i drept, foarte îndepărtat, al regelui Carol al II-lea al Angliei, Scoției și Irlandei. Acesta a domnit din anul 1649 și până la moartea sa, în 1685. Iar printre strămoșii lui Kit se mai numără și alți oa­meni importanți ai secolelor trecute.

 

kit2

 

LA 11 ANI A AFLAT CARE ESTE NU­MELE LUI: Numele lui adevărat este Christopher Catesby Harington, însă încă din prima zi i s-a zis Kit. Astfel, până la vârsta de 11 ani, actorul a cre­zut că acesta este numele său real. „Am mers la școală și îmi amintesc că trebuia să faci acele teste pentru a afla în ce grupă te situezi, în funcție de cât de deștept ești. În dreptul numelui am scris Kit Harington, iar profesorii s-au uitat la mine de parcă aș fi fost ulti­mul prost și mi-au spus «Nu, nume­le tău este Christopher Harington». Abia în acel moment am învățat care este numele meu și a fost destul de ciudat, mai ales pentru un copil de 11 ani. Dar în final am rămas tot cu numele de Kit, pentru că ăsta sunt.

 

PASIONAT DE TEATRU: Pe când era un adolescent, Kit dorea să devină came­raman sau corespondent de război. Țelul său s-a schimbat când a mers la piesa de teatru „Așteptându-l pe Godot. I-a plă­cut atât de mult, încât a început să joace în piesele de teatru ale școlii, însă decizia de a studia actoria a luat-o după ce l-a vă­zut pe Ben Whishaw în Hamlet. „Aveam aproximativ 17 ani și mi-a schimbat des­tinul. M-a făcut să vreau să merg la școala de actorie. Iar în 2013 a devenit unul dintre cei mai de succes tineri actori, fiind premiat cu distincția „Actor of the Year, în cadrul Premiilor Young Hollywood, pentru rolul din „Game of Thrones.

 

NU A FOST MEREU ATÂT DE SEXY: Până să joace în „Game of Thrones, Kit a avut întotdeauna părul scurt, iar în primul sezon a purtat o perucă pentru a intra mai bine în pielea personajului. Ulterior, părul său a crescut și nu a mai fost nevoie de acest artificiu. „Niciodată nu mi-am lăsat părul să crească și prac­tic, sunt prepubescent în ceea ce privește creșterea bărbii, dar am zis, de ce nu?! Iar noi suntem de părere că arată mult mai bine așa, cu barbă și cu părul lung.

 

FRICILE LUI KIT: Actorul a declarat în trecut că îi este foarte teamă de păianjeni, injecții și zborul cu avionul. „Tatăl meu a luat lecții de zbor și mereu îmi spune că ar trebui să vin la înălțime, dar eu sunt ceva de genul «Hmm, niciodată». Poate doar dacă aș consuma puțin alcool înain­te. În plus, actorul se teme și de Twitter. „Eu trebuie să vorbesc despre mine pen­tru publicitate, lucru pe care nu vreau să îl fac și în timpul meu liber. Să postez tweet-uri despre diverse lucruri? Nu este pentru mine, îmi este teamă…

 

ADINA VÎLCEA Foto GULIVER, HEPTA

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton