Klaus Iohannis a făcut declarații despre cazul din Caracal. Președintele României a organizat o ședință pentru a analiza felul în care se efectuează ancheta. Conform declarațiilor sale, au fost depistate o serie de nereguli.
Cazul din Caracal a înfiorat întreaga Românie. Președintele României a făcut declarații despre ancheta în derulare.
„Am condus azi şedinţa CSAT în care am analizat rapoartele ministerul MAI şi STS referitoare la modul în care au gestionat evenimentul tragic de la Caracal. Această dramă ne arată unde este dus statul când pe primul loc e pusă salvarea infractorilor. Modificările aduse legilor justiţiei, valul de pensionări, recursul comensatoriu au generat efecte dramatice pentru siguranţa oamenilor. Guvernele din ultimii ani au umplut ţara de incompetenţi în funcţii, au pus în schimb oameni incapabil. Corupţia şi incompetenţa distrug statul. Dreptul la viaţă este cel mai important drept al omului', a declarat președintele Iohannis.
'Cetăţeanul trebuie să-şi recâştige încrederea în stat şi instituții . Un pas obligatoriu este eliminarea din sistem a celor care nu-şi fac această datorie. Am cerut o anchetă completă prinvind cazul Caracal. Au fost deficienţe grave: întârzieri nejustificate ale investigaţiei, deşi dispariţia a fost raportată în 24.07, acestea au debutat în dimuneaţa zilei de 25.07, ora 8.30. Atitudinea refractară a poliţiştilor faţă de victime, aceştia neimplicându-se în identificarea de date pentru aflarea locului acesteia. Lipsa dotărilor: atât cu mijloace de deplasare, cât şi în tehnica în domeniul IT”, a spus Klaus Iohannis, care apoi a cerut Guvernului şi o serie de măsuri.
'Am cerut Guvernului să analizeze în regim de urgență legislația în ce privește infracțiunile grave și foarte gravă, identificarea modalităților de optimizare a localizării și analiza situației sistemului 112', a afirmat șeful statului.
Gheorghe Dincă a mărturisit două crime, dar nici urmă de cadavre
Gheorghe Dincă şi-a recunoscut, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului. „Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit niște explicații. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreține relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urma acelor discuții le-a lovit și în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declarațiile dânsului au venit de bună voie', a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru Mediafax.
Foto: Hepta