Kylie vs. Kylie – În lupta pentru nume, Minogue a înfrânt-o pe Jenner! Deocamdată...

.

Încă din 2014, Kylie Minogue (48), star internațional și una dintre cele mai bine cotate artiste în ultimii 20 de ani, s-a luptat cu vedeta de reality show Kylie Jenner (19), pentru a o împiedica pe aceasta să facă marcă înregistrată din numele pe care îl poartă amândouă.

 


Jenner, fiica lui Caitlyn Jenner și sora lui Kim Kardashian, a devenit cunoscută datorită reality show-ului TV Keeping up with the Kardashians, fiind foarte în vogă în acest moment, în special printre adolescente. În mod deloc surprinzător, Kylie Minogue, care a fost, începând cu anii 80, cea mai faimoasă purtătoare a acestui nume, și-a dat tiza în judecată, pentru a stopa inițiativa acesteia de a face din Kylie un trademark personal.

 

 

 

 

Avocații cântăreței au trimis o scrisoare către US Patent and Trademark Office, detaliind motivele pentru care trademark-ul nu ar trebui acordat. În documentul legal se susține că Jenner este o personalitate TV de mică importanță’ în comparație cu Minogue, o artistă internațională de renume, implicată în cauze umanitare și în lupta împotriva cancerului la sân, care este cunoscută de lumea întreagă – simplu – Kylie.


 

Kylie Jenner

 

În cele din urmă, Biroul pentru Patente și Mărci înregistrate a respins cererea lui Jenner, dându-i lui Minogue autonomie asupra numelui său. Cu siguranță însă, lucrurile nu se vor opri aici. Conform Forbes, veniturile lui Jenner, cea mai mică dintre surorile clanului Kardashian-Jenner, au crescut vertiginos în ultimul an (e a doua ca avere în topul familiei), iar asta doar datorită liniei de make-up care-i poartă numele – Kylie Cosmetics – și care a devenit populară în lumea întreagă. Fiind interese financiare uriașe la mijloc, s-ar putea ca Jenner să nu lase lucrurile așa, deci se întrevede și runda a doua între cele două Kylie.

 

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta

 

Citește și:

Secretul formelor voluptuoase ale lui Kylie Jenner

Kylie Jenner vrea să fie tânără pentru totdeauna

Kylie Minogue – Top apariții glam și sexy

Ziua și despărțirea în showbiz! Azi, Kylie Minogue