La mulţi ani, Majestate! Regina Elisabeta a II-a împlineşte astăzi 91 de ani

 Florentina Liutic
.

E sărbătoare mare astăzi la Palatul Buckingham, 21 aprilie fiind ziua de naştere a Reginei Elisabeta a II-a care împlineşte 91 de ani.

 

La 91 de ani, Regina continua să fie destul de activă deşi în ultima perioadă a cedat numeroase dintre obligaţiile sale oficiale celorlalţi membri ai familiei regale, ducii de Cambridge fiind cei care au preluat mare parte din aceste obligaţii, la fel ca şi Prinţul Charles, moştenitorul tronului, care o reprezintă în călătoriile în străinătate.

Regina s-a născut pe 21 aprilie 1926 şi obişnuieşte să-şi sărbătorească ziua de naştere de două ori, primăvară, în cadru restrâns, alături de membrii familiei, şi a doua oară în luna iunie, în mod oficial, când vremea nu este atât de capricioasă. Ca în fiecare an, însă, ziua Reginei va fi celebrată prin 41 de salve de tun în Hyde Park şi alte 62 în Turnul Londrei.

 

Regina Elisabeta a II-a a urcat pe tron în 1952, la vârsta de 25 de ani după moartea tatălui ei, Regele George VI, încoronarea oficială având loc la Westminster Abbey, pe 2 iunie 1953.

 

Regina este căsătorită cu Philip Mountbatten, fiul Prințului Andrew al Greciei și stră-strănepot al Reginei Victoria, pe care l-a întâlnit pe când avea doar 13 ani.

 

Cei doi s-au căsătorit în data de 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey, şi au împreună 4 copii Prințul Charles de Wales, moștenitorul tronului, Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward, opt nepoți și cinci strănepoți.

 

În urmă cu puţin timp, Regina a fost fotografiată plimbându-se pe cal pe malurile Tamisei şi în împrejurimile Castelui Windsor fără cască de protecţie, acesta fiind unul dintre hobby-urile ei preferate pentru că o face să se simtă o „fiinţa umană'. Regina şi-a revenit după o răceală puternică care a împiedicat-o să-şi exercite angajamentele oficiale din preajma Crăciunului şi a Anului Nou.

 

Foto: The Royal Family/ Facebook

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton