Larisa Iordache și Cristian Chiriță plănuiesc să se mute înr-o casă mai mare, după nașterea fiicei lor: „Să avem toți confort și spațiul nostru personal”. Câte kilograme a luat sportiva în sarcină / EXCLUSIV

.


Larisa Iordache trăiește cel mai important moment din viață. După mulți ani dedicați sportului de performanță, fosta gimnastă va fi, peste doar câteva luni, mamă pentru prima oară. Larisa Iordache și soțul său, Cristian Chiriță, vor avea o fetiță, iar vestea, care a venit la câteva luni de la nuntă, îi bucură nespus. Acum, vedeta și partenerul ei de viață fac planuri și pentru o casă mai mare, pentru că visează la mai mulți moștenitori.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Etapa prin care trece a făcut-o pe Larisa Iordache să facă și mici schimbări în viață. Acum are mesele mult mai organizate și mizează pe un stil de viață sănătos. Marea sportivă a luat până acum doar câteva kilograme și continuă să meargă la sală și să facă antrenamente cu copiii. Am stat de vorbă cu Larisa Iordache la un eveniment monden, la doar câteva zile zile după ce își anunțase apropiații și pe cei care îi urmăresc activitatea că va avea o fetiță. Iată ce mărturisiri a făcut ea pentru Viva!

Larisa Iordache (1)Larisa Iordache (1)

Larisa Iordache, primele declarații după ce a aflat că va avea o fetiță

Larisa, cum decurge sarcina? Ai întâmpinat ceva probleme sau totul merge perfect, cum te simți?

M-am simțit mai obosită ca de obicei. Mă puneam seara pe canapea și adormeam. Sunt foarte bine. Totul merge conform planului, bebe este sănătos și crește în voie, în armonie. Ne bucurăm foarte mult de perioada asta, atât eu, cât și soțul meu, pentru că trăim niște emoții pe care nu le cunoaștem și le exploatăm la maxim.

Pofte ai? S-a întâmplat să îți stresezi soțul noaptea?

Cred că ultima oară cu fructe. Eu oricum sunt pofticioasă, am zis-o de nenumărate ori. Așa eram și înainte, așa că acum e ceva normal. Mănânc absolut orice, însă avem un stil de viață mult mai sănătos, pentru că asta cere corpul și nu abatem, nu ieșim din tipar.

Câte kilograme s-a îngrășat Larisa Iordache

Arăți bine și pare că nu te-ai îngrășat deloc. Ce spune cântarul? Te antrenezi în continuare?

Nu mă antrenez, merg la sală în fiecare zi și ajut copiii. Mă mișc, cred că este foarte important să fii în activitate în continuare, să nu te lași, sarcina e ceva ce te bucură, nu este ceva greu de dus. Pur și simplu depinde de tine cum îți faci viața să fie. Nu fac nimic în plus, nu merg la sală pentru mine separat. Am luat mai multe kilograme, undeva la patru-cinci deja. La ultimul control, medicul a zis că am exagerat puțin. Nu mă abțin, dar mi-a zis cum să mănânc și ce ce să mănânc, pentru că este nevoie să te hrănești des, dar să mănânci puțin. Înainte, pentru că lucram cumva toată ziua, apucam să mănânc doar seara, dar acum mi-am organizat mesele încât să fiu bine și totul să fie ok cu copilul, pentru că simt când îi e foame.

Camera copilului ați amenajat-o sau faceți doar planurile acum?

Momentan, camera noastră va fi și a copilului. Ne dorim să stea împreună cu noi, fiind foarte mic vrem ca la început să fie aproape de noi, să învățăm lucruri, să fie totul safe. Pe parcurs, dacă se ivesc ocazii, poate să ne mutăm, cu siguranță atunci când va mai crește va avea camera ei. Momentan nu am început nicio schimbare, pentru că abia acum trei zile am aflat sexul copilului și am zis să nu o luăm pe repede înainte, să facem totul pas cu pas. Oricum, am primit și sfaturi de la cei apropiați, să luăm lucruri mai spre final, când se apropie nașterea, pentru că s-ar putea să nu le folosim niciodată.

Crezi în superstiții? Știi că sunt persoane care cumpără totul după naștere.

Nu cred. Nu țin cont de superstiții, cred că contează foarte mult să faci ce simți tu. Mă las purtată de val, de sentimente și, având în vedere că sunt alături de Cristian, nu am nevoie de nimic altceva, pentru că el îmi oferă confort și siguranță și cred că asta este cel mai important.

Larisa Iordache și soțul ei fac planuri pentru o casă mai mare

Vă gândiți și la o casă mai mare pe parcurs? Un apartament sau o vilă?

Soțul meu dă din cap. Avem în plan acest lucru. Ne dorim foarte tare să facem și acest pas împreună. Avem așa lucrurile noastre pe care ni le-am pus în plan și dorim să le împlinim. De ce să nu aibă fiecare camera lui?! Copilul și cine știe, poate că va mai urma unul. Să avem toți confort și spațiul nostru personal, pentru că fiecare om are nevoie de intimitate. Încă nu suntem hotărâți dacă va fi un apartament sau o vilă, dar când vom găsi cea mai bună soluție vom lua acea decizie cu cel mai mare drag.

Larisa Iordache vrea să nască natural

Vei avea o fetiță. Te așteptai, îți doreai asta sau a fost o surpriză?

Simțeam de la început lucrul acesta. Cu toate că eu îmi doream foarte mult o fetiță, toată lumea îmi spunea că este fetiță, pentru că noi arătăm a părinți de fetiță. Cumva, pentru că toată lumea spunea asta, în mintea mea s-a întâmplat o chestie. M-am gândit dacă nu va fi asta și vom avea un băiat. Am zis că ce va fi îl vom iubi, pentru că este un copil dorit și indiferent de sexul lui o să fim fericiți. Cristian a ținut-o patru luni că este băiat și înainte să pornească artificiile a zis că este fetiță cu siguranță. Și așa a fost.

Vei opta pentru nașterea naturală sau prin cezariană?

Îmi doresc să nasc natural, să meargă totul conform planului. Eu să fiu bine, dar și copilul, așa că nu o să mă opun dacă va trebui să facem cezariană. Optez pentru nașterea naturală, chiar dacă există câteva ore de chin, din câte am auzit. Cred că am așa cunoștințe despre durere și știu cum sunt, dar depinde cum va reacționa corpul meu.

Citește și: Nașii Monica Davidescu și Aurelian Temișan nu mai vorbesc cu finul George Burcea, după despărțirea de Andreea Bălan: „Așa rapid a fost, că nici noi n-am știut ce ne-a lovit…'

Citește și: Imagini cu Theo Rose și Anghel Damian mire și mireasă, de la nunta secretă: „Așa cum am visat. Simplu și cu sens' / Artista a avut o rochie total atipică

Citește și: Andreea Marin a fost internată o săptămână din cauza epuizării: „Am avut nevoie de analize. Nu am dormit 48 de ore, deloc. Dacă te agiți, dacă muncești…”

Citește și: „Tentativa de omor în România. Așa arată. Mi-a rupt toate degetele…”. Dana Roba, revoltată în plin proces de divorț după ce soțul agresor a primit doar 7 ani de închisoare

Citește și: Nașii Monica Davidescu și Aurelian Temișan nu mai vorbesc cu finul George Burcea, după despărțirea de Andreea Bălan: „Așa rapid a fost, că nici noi n-am știut ce ne-a lovit…'

O să te ajute soacra ta cu cea mică sau vei alege o bonă?

Noi suntem implicați deja foarte mult. Cristian este alături de mine, cu siguranță va veni și soacra mea, pentru câteva săptămâni, alături de noi. O mai avem și pe cumnata mea, dar vrem să fim noi cei care ne implicăm. Eu o să fiu acolo 100% și, dacă voi avea nevoie de ajutor, voi vorbi cu soțul meu și o să găsim o soluție.

Foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton