Într-un interviu pentru viva.ro, Larisa Iordache ne-a vorbit despre relația cu iubitul ei, Cristian Chiriță, și ne-a spus și la ce renunță din când în când în ceea ce privește alimentația, pentru a se menține în formă. Gimnasta susține că are o conexiune specială cu partenerul ei și că îl consideră sufletul ei pereche. Iată ce apreciază cel mai mult la el!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Larisa Iordache ne-a dezvăluit, recent, mai multe detalii inedite despre relația cu iubitul ei, Cristian Chiriță. Vedeta ne-a vorbit într-un interviu pentru viva.ro și despre lucrurile pe care le-a realizat pe parcursul acestui an, dar și cum s-a redescoperit pe sine. Iată ce-i place cel mai mult la partenerul ei!
Citește și: Larisa Iordache are un nou iubit: „Nu vreau să grăbesc absolut nimic'
Larisa Iordache, detalii inedite despre relația cu iubitul ei
Gimnasta Larisa Iordache ne-a vorbit într-un interviu pentru viva.ro despre relația cu iubitul ei, Cristian Chiriță. Crede că acesta este sufletul ei pereche, deoarece au o conexiune specială. Vedeta a vorbit și despre anul care se va încheia în curând, spunând că a avut parte de mai multe realizări.
Cum a fost acest an pentru tine?
A fost un an bun, productiv, pentru că am avut foarte multe lucruri de făcut și m-am descoperit pe mine mult mai mult și am progresat, ca și om. Tind să cred că acum sunt mult mai matură, exact așa cum îmi doream eu atunci când începusem anul. Îmi doream să prind experiență. Și atunci eu mă bucur că se termină așa anul pentru mine, pentru că anul viitor o să știu cum să fac lucrurile. Cred că asta ne propunem la fiecare final de an.
Ai o mină foarte bună și o energie pozitivă. De unde te încarci tu pozitiv?
De la oameni. De la oamenii cu care pot rezona și de la lucrurile frumoase care se întâmplă, indiferent că sunt și momente dificile. Eu încep să văd partea bună a lucrurilor și cred că asta contează cel mai mult.
„Este natural în tot ce face și în tot ce spune”
Spuneai că e o conexiune specială între tine și iubitul tău, Cristian. Te-a șocat ceva în acest sens?
Ce m-a șocat? Wow. Felul lui de a fi. Pentru că este natural. Nu am găsit niciodată vreo întrebare, în urma faptelor lui. Este natural în tot ce face și în tot ce spune. Mi se pare foarte frumos acest lucru, pentru că, consider că doar așa poți să ai o conexiunea reală, că sinceritatea ne ajută să fim reali. Și cred că contează foarte mult acest lucru.
Poți spune că este sufletul tău pereche?
Nu știu asta. Așa pare. Cred că este. Suntem asemănători sufletește, cât și emoțional. Dar asta se vede și din acțiunile noastre pe care le facem unul față de altul și față de oamenii dragi nouă. Cred că ar putea fi… Eu niciodată nu am dat vreun pronostic, să spun așa, din niciun punct de vedere. Dar cred că, din punctul acesta de vedere al partenerului meu, al lui Cristian, da, poate fi sufletul meu pereche.
Larisa Iordache: „Se întâmplă să renunț la dulce”
Ce faci să îți menții silueta? Ai renunțat la vreun aliment sau ai fos atentă la alimentație și te-ai concentrat să dai jos două kilograme rapid?
Da, da. Se întâmplă să renunț la dulce, pentru că, cu toții știm că dulcele nu ne face bine în proporții exagerate, dar în proporții mici ne ajută să ne ofere nouă o stare mai bună. Dar trebuie să avem grijă. În primul rând, ce am observat în ultimul an. Și pentru că vorbeam despre faptul că m-am descoperit, trebuie să urmăm anumiți pași, pentru a afla ce este mai bun pentru noi.
Făcând niște analize, vorbind cu niște oameni specializați în nutriție, în domeniu, văzând ce alimente te ajută pe tine și ce nu sau ce probleme de sănătate ai, cred că ușor îți poți da seama ce te poate face să arăți foarte bine și să te menții, să ai un corp sănătos, cât și pe partea cealaltă, să îți aduci plăcerea vieții, dar în același timp, în cantități necesare și mici.
Foto: Facebook.