Din nou împreună! Larisa și Marian Drăgulescu s-au împăcat acum, la 11 ani de când semnat actele de divorț. S-au despărțit cu scandal și și-au adresat multe replici acide, dar iată că au revenit din nou acum unul în brațele altuia. S-au afișat împreună, cu zâmbetele până la urechi!
Anul 2008 nu a fost unul fericit pentru Larisa și Marian. Relația lor a ajuns atunci la sfârșit, au semnat actele de divorț și au luat-o pe drumuri separate. El s-a concentrat pe carieră, pe olimpiadele la care participa, în timp ce ea avea grijă de cei doi copii, o fetiță și un băiat. Între timp, amândoi și-au făcut alte relații.
Sportivul a vrut ceva stabil, a vrut să aibă din nou o familie, bineînțeles că nu a uitat nici de copiii pe care îi are cu Larisa. El chiar s-a și căsătorit. A avut un mariaj de ceva timp cu Corina. Din păcate, cei doi au divorțat în urmă cu puțin timp, iar ea deja și-a refăcut viața alături de alt bărbat.
Larisa Drăgulescu a încercat și ea să își găsească sufletul pereche. S-a iubit cu fotbalistul Ovidiu Mihai. A rămas chiar și însărcinată, dar a pierdut copilul și relația, căci după această veste dureroasă, cei doi au decis să se separe.
Iată că acum, la 11 ani de la divorț, Larisa și Marian Drăgulescu s-au împăcat. Cei doi s-au afișat împreună, mai fericiți ca niciodată. Se pare că băiețelul lor a avut o mare contribuție.
Amândoi au fost în Reșița, cu ocazia unui campionat de gimnastică. „Vă așteptăm astăzi la campionatul național de gimnastică masculină, juniori', a scris Larisa Drăgulescu, care apoi a adăugat: „enjoyTheLife #sport #alwaysTogether (mereu împreună)'. Hashtag-ul cel din urmă, însă a fost șters.
În septembrie, Larisa Drăgulescu a pierdut o sarcină
Acum o lună de zile, Larisa anunța că a pierdut sarcina și că s-a despărțit de iubitul ei. „Astăzi 13 Septembrie 2019 și cu lună plină pe cer, am pierdut sarcina si totodata și relația de dragoste cu Ovidiu Mihai! Consider că după un rău care simți ca ti-a săgetat sufletul, va urma cu siguranță ceva bun. Vă rog sa nu îmi puneți întrebări mai departe si să imi respectați intimitatea. Tocmai de aceea am ales să vă anunț personal ca de fiecare dată, nedorind sa las false impresii. Mulțumesc', a scris Larisa Drăgulescu pe contul său de socializare.
Foto: Facebook