Larisa Udilă a traversat un moment dificil, iar acum are puterea să vorbească despre asta. Influencerița urma să devină mamă pentru a doua oară, însă a pierdut sarcina. Nu i-a fost ușor, dar acum, după o perioadă dureroasă, se simte pregătită să meargă înainte și să se ocupe de proiectele pe care le are. De aproximativ 10 ani, tânăra este într-o relație cu fobalistul Alexandru Ogică. În 2021, cei doi s-au căsătorit civil și au fost binecuvântați cu un băiețel.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Larisa Udilă a lăsat în urmă toate lucrurile care au încercat-o. A înțeles că sunt multe trăiri în viața ei pentru care trebuie să fie recunoscătoare și nu se dă bătută. De când a participat la Bravo, ai stil!, Larisa Udilă a câștigat un capital imens de popularitate. Tânăra are numeroși urmăritori pe rețelele de socializare, unde împărtășește noutăți din viața ei.
Larisa Udilă, despre loviturile primite în acest an
Larisa Udilă a simțit în acest an că greutățile o doboară, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, a avut puterea să ridice și să lase în urmă încercările. A văzut în toate astea o lecție de viață.
„Cea mai matură și profundă perioadă din viața mea este chiar acum. Mă simt pregătită pentru orice, cu planuri minunate în față. Anul acesta m-a doborât la pământ, și nu știu câți dintre voi ați simțit asta, dar puterea de a mă ridica mi-a fost dăruită de Dumnezeu. Știți cât de fericită sunt acum? Simt că toată durerea m-a ajutat să văd clar câte binecuvântări am în viața mea”, a fost mesajul scris de Larisa Udilă.
Larisa Udilă urma să devină mamă pentru a doua oară, dar a pierdut sarcina
Cu sufletul îndurerat, Larisa Udilă a mărturisit că a pierdut o sarcină. Doar apropiații știau că urmează să devină mamă pentru a doua oară, căci și-a dorit să dea această veste la momentul potrivit.
„Cu toții am fost copleșiți de bucurie când am aflat că urmează să mai vină un bebe. Sincer, nu mă așteptam și nici nu plănuisem acest lucru. A fost ca un dar de la Dumnezeu, o adevărată minune și o lecție de viață. Când te simți sănătos tun, nu iei în calcul că se poate întâmpla ceva. Însă realitatea ne surprinde uneori.
Larisa Udilă nu mai ia în seamă comentariile negative
Influencerița a încercat să se distanțeze și de comentariile negative. A înțeles că nu poate fi iubită de toată lumea și că doza aceea de ură se datorează, într-un fel, succesului ei.
„Am luat totul ca atare. Am avut perioade în care eram mai sensibilă și poate mă supăram, perioade când pur și simplu treceam peste, face parte din drumul meu către succes și partea asta de critică. Nu trebuie să te iubească toată lumea. E anormal să te iubească toată lumea. Faci ceva greșit dacă nu ai hateri”, a mai spus Larisa Udilă la Antena Stars.