Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au sărbătorit recent 21 de ani de prietenie, 12 de relație și 9 de căsnicie, iar în curând își vor strânge la piept al patrulea copil. Fiecare dintre ei a mai avut relații serioase înainte de a fi împreună, însă Laura a dezvăluit cu ce a cucerit-o Cosmin și ce a făcut-o să realizeze că este bărbatul alături de care își dorește o familie.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Anul acesta, Laura Cosoi și soțul ei împlinesc 9 ani de căsnicie. Cosmin Curticăpean i-a devenit soț în 2015 și împreună au trei fiice, pe Rita, Vera și Lara. În luna ianuarie, actrița a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil, însă nu a dezvăluit sexul bebelușului.
Cum a cucerit-o Cosmin Curticăpean pe Laura Cosoi, acum 12 ani
Laurei Cosoi i-a luat 9 ani să realizeze că bărbatul vieții ei este Cosmin Curticăpean. Au fost buni prieteni înainte de a fi iubiți și, mai apoi, soți și părinți, iar unul dintre motivele pentru care sărbătoresc în curând 12 ani de relație este acela că fiecare își știe foarte bine rolul.
„Faptul că a știut să ia controlul și a fost prima dată în viață când m-am relaxat total (…). Asta a spus la începutul relației noastre, că nu vor fi doi bărbați în acest cuplu (…).
O femeie puternică și deșteaptă știe să-și lase bărbatul să-și facă treabă. Această lume a femeii, în care femeia face tot, femeia poate face orice, are un complex total de aptitudini ca să poată să facă tot, dar ăsta nu e secretul. Că dacă ai fi nevoită să fii singură pe lume, te-ai descurca. Dar de ce? (…) Ar trebui să le dăm mai mult credit și să îi validăm, chiar dacă știm că putem și fără„, a declarat Laura Cosoi pentru catine.ro.
Întrebată care este ultimul lucru descoperit la ea, la 42 de ani și însărcinată a patra oară, Laura Cosoi a răspuns:
„Ce am descoperit la mine este că pot să am un sac enorm de răbdare și unul la fel de mare de nerăbdare. Nu m-am așteptat ca în această sarcină, la a patra mă refer, să fiu surprinsă de acest rollercoaster de sentimente. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, personal (…).'
Cum s-au cunoscut Laura Cosoi și soțul ei
Într-un interviu pentru revista VIVA! acordat acum ceva timp, Laura Cosoi ne-a povestit, pe larg, cum s-au cunoscut ea și soțul ei, Cosmin Curticăpean.
„Noi ne-am cunoscut în urmă cu mulți ani, în 2003. Eu pe atunci jucam în „La bloc, el nu trăia în București, dar ne-am întâlnit la un restaurant. Atunci n-am vorbit, el doar m-a văzut, eu doar îl știu așa ca energie, că era la masa de lângă, și la câteva luni după aceea ne-am întâlnit la munte, la Predeal. A venit la mine, mi-a zis că m-a văzut cu ceva timp în urmă și că a vrut să mă cunoască și, în fine, am făcut o poză atunci, pe care o avem și astăzi. Este, practic, poza din seara în care ne-am cunoscut, deci în 2003.
N-am avut niciodată nimic în comun mai mult de o prietenie, amiciție, în toți anii ăștia, fiindcă fie el era într-o relație, fie eu eram, motiv pentru care nu s-a potrivit. Cam așa ne-am cunoscut, și apoi ne tot vedeam, mai beam câte-un suc, mai povesteam la telefon, că eram amici și nu mi se părea c-o să fim vreodată împreună, nici nu se punea problema. Și, deodată, ne-am apropiat mai mult și am devenit un cuplu.
Dar poza aceea era mai veche, era de pe vremea când eram amici, nu eram iubiți atunci, și ne și știam de mult. Iar în vileag ne-am dat noi, în sensul că am postat eu pe blog că am început o relație nouă, fără să fie paparazzi, că n-au avut poze cu noi decât după mult timp, a povestit actrița.