Începutul de an coincide cu perioada în care vedetele își iau, de obicei, vacanță și se duc să se relaxeze în ținuturi exotice, care le asigură, în primul rând, mult dorita liniște și intimitate, departe de ochii indiscreți ai paparazzilor. Iată însă că două vedete foarte cunoscute, Laura Cosoi și Andreea Raicu, au ales nu doar aceeași insulă din cele 115 ale Republicii Seychelles, ci sunt cazate și la același hotel!
Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, petrec anul acesta probabil ultima lor vacanță în doi, deoarece vedeta este însărcinată în trei luni și, potrivit declarațiilor apărute în presă, peste 6 luni aceștia vor deveni fericiții părinți ai unei fetițe. Așadar, Laura și Cosmin, dat fiind că sarcina nu este încă avansată, și-au permis o evadare la multe mii de kilometri de casă, într-un loc ce poate fi asemuit cu paradisul – Insulele Seychelles. Fotografiile pe care Laura le-a postat pe site-ul său de socializare sunt aproape incredibile, lăsându-ți impresia că au fost fotoshopate.
Întâmplarea face ca Andreea Raicu să fie tot acolo în această perioadă și, culmea!, la același hotel – Hilton Seychelles Labriz Resort & Spa, vedeta postând la rândul ei niște fotografii incredibile. Andreea li se confesează fanilor săi de pe Instagram: „Sunt îndrăgostită de ocean. Ador să îl privesc și să îl simt. Aș putea să stau lânga el ore întregi, pentru că atunci timpul nu mai exista. Valurile lui îmi șterg grijile și orice greutate de pe suflet, mă fac să uit de toți și de toate, sunetul lui mă relaxează total, iar forța lui îmi dă putere. Pur și simplu mă hipnotizeză și pentru asta îl iubesc'. Nu știm dacă vedeta a mers acolo însoțită și nici dacă s-a întâlnit cu Laura în plimbările ei pe plajă, dar trebuie să recunoaștem că acela este genul de paradis în care solitudinea se anulează, în fața măreției naturii nimic nu mai contează. Nici prețul sejurului, cu siguranță exorbitant…
Oana Pantazi
Foto: Instagram