Laurențiu Reghecampf e deranjat că Anamaria Prodan locuiește în casa de la Snagov cu iubitul ei, Ronald Gavril. Antrenorul spune că el nu ar fi adus niciodată o femeie în locuința în care a locuit cu ea. Laurențiu Reghecampf mărturisește că el a fost cel care s-a ocupat de renovarea vilei din Snagov, iar Anamaria Prodan filmează acum acolo un reality-show în care apare cu actualul partener de viață.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Chiar dacă relația dintre el și fiul lui Bebeto e acum ceva mai rece, antrenorul speră ca lucrurile să se schimbe după divorț. El a recunoscut că a fost rugat de Bebeto să nu se mai certe cu mama lui când el se află în preajmă, iar el îi respectă dorința.
Laurențiu Reghecampf îl atacă pe Ronald Gavril, iubitul Anamariei Prodan
Laurențiu Reghecampf așteaptă divorțul de Anamaria Prodan și partajul. Antrenorul e supărat că până la finalizarea deciziei, impresara și-a adus iubitul în vila de la Snagov, de a cărei renovare susține că s-a ocupat el.
„Va urma și partajul după ce se termină divorțul. Eu niciodată nu o să stau într-o casă în care am stat cu Anamaria cu altcineva, așa cum face ea acum de exemplu cu băiatul ăsta, Roland sau Ronald.
Văd peste tot: Anamaria și-a renovat casa. Care casă?! Eu am renovat casa!Sunt toate ale mele, alea care le vedeți pe pereți, eu le-am plătit. Normal că există niște facturi.
Mă deranjează când spui: eu stau cu Ronald. Stai cu Ronald unde vrei. Ți-am dat casa să stai cu copilul. Nu faci reality cu iubitul în casa mea', a declarat Laurențiu Reghecampf, în podcastul lui Bursucu.
De ce s-a distanțat Laurențiu Reghecampf de Bebeto
Antrenorul a vorbit și despre relația cu fiul său. Laurențiu Reghecampf a explicat de ce s-a depărtat de Bebeto în ultima vreme.
„Este un moment din viața mea, este o decizie pe care am luat-o, încerc să merg mai departe și o să recuperez când o să am momentul.
Am avut o discuție cu Bebe și mi-a spus că mă roagă foarte mult să încerc să evit să mai vin să mă cert cu mama lui și el să fie martor la certurile noastre. Bebe este singura armă a ei', a mai spus Reghecampf.