Lavinia Petrea a ajuns în televiziune, deși se pregătise pentru un alt domeniu: „A fost o mare dezamăgire. Îmi aduc aminte că două săptămâni am stat în casă, am plâns"

 Tudorache Simona
.

Lavinia Petrea a ajuns să aibă o carieră de succes în televiziune, deși se pregătise pentru un alt domeniu de activitate. Senzuala blondă a dat de două ori examen la Academia de Poliție, dar șansa nu a fost de partea ei. Ulterior, prin prisma profesiei, a intrat în contact cu polițiști și procurori.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!

Lavinia Petrea a făcut atletism și avut întotdeauna o bună condiție fizică, iar astfel i-a fost ușor să treacă sticla. Prezentatoarea Știrilor Pro TV este căsătorită cu procurorul Romulus Varga, cu care are trei copii, Mathias, Klara și Karin, și o viață frumoasă de familie, dar a ales întotdeauna discreția. Pe 6 iunie, cei doi au împlinit 10 ani de la nuntă.

lavinia-petrea-56lavinia-petrea-56

Lavinia Petrea se visa polițistă, dar viața i-a oferit o surpriză

Lavinia Petrea și-a dorit să fie studentă la Academia de Poliție, dar viața i-a pregătit un alt scenariu. Nu a intrat, așa că a trebuit să își îndrepte pașii către o altă profesie.

„Da, am dat în primul an și am fost pe a 27-a poziție din 25 la media finală. A fost o mare dezamăgire. Îmi aduc aminte că două săptămâni am stat în casă, am plâns, n-am vrut să vorbesc cu nimeni. I-am zis mamei că nu mă interesează. Eu nu merg la altă facultate. Eu stau un an acasă și o să dau din nou la Academia de Poliție', a mărturisit Lavinia Petrea. pentru Unica.

Citește și: Elena Ionescu s-a vindecat de ulcer cornean, după ce a ajuns la moaștele Sfintei Parascheva: „Eu nu vedeam microfonul foarte bine. Mama mi-a spus să mă duc la biserică, să fac pașii pe care mi-i spune ea, dar cu credință, nu ca la muzeu. A fost o minune în viața mea”

Citește și: Iuliana Tudor și-a descoperit menirea la 20 de ani și de atunci are un sfert de secol în televiziune: „Nu era deloc în opțiunile mele de carieră. Așa a fost să fie. Începutul a fost stângaci, dar am învățat rapid…” / EXCLUSIV

Citește și: Bianca Drăgușanu și Dan Capatos, schimb dur de replici, în direct, la Antena Stars. Vedeta a răbufnit, după ce prezentatorul TV a luat-o la rost că e implicată în scandaluri: „Băi, stai că mă enervezi!'

Citește și: Ce familie frumoasă are fotbalistul Denis Drăguș! La 24 de ani, are două fetițe superbe: „Mi-am dorit mereu să am copii de tânăr” / Soția lui, Vanessa, face furori la fiecare apariție

Citește și: Ce spune Bebeto despre Reghe, după ce tatăl lui a explicat motivele pentru care îl vede extrem de rar, după ce s-a despărțit de Anamaria Prodan: „Viața cerne și pentru noi toți a fost o lecție de viață” / EXCLUSIV

Lavinia Petrea a picat și a doua oară la examenul de la Academia de Poliție

La sfatul profesoarei de istorie a mers la SNSPA, unde a intrat din prima. Anul viitor, Lavinia Petrea a dat din nou la Academie, dar și de această dată filmul s-a repetat.

„Era examenul în toamnă, pe 11 septembrie 2011,  o să țin minte toată viața. Am intrat la stat, chiar cu bursă în primul an și am mers la SNSPA. Am dat și în anul următor la Academia de Poliție. Am continuat să mă mai pregătesc încă un an. Am picat din nou și am rămas la SNSPA. Dar uite că viața m-a dus către direcția respectivă de care am fost foarte atrasă, deși Academia de Poliție și cariera de polițist nu sunt deloc ca în filme. Și iată că eu, ca jurnalist, sunt pe eveniment și am intrat în contact cu polițiști, procurori. Dar vezi, asta mi-a arătat că viața te pune până la urmă pe drumul care trebuie, cred. Deși dezamăgirea fusese atât de mare atunci pentru mine, a fost mult mai bine', a mai spus Lavinia Petrea.


 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton