Leonard Doroftei (54 de ani) s-a întors în România, după 5 ani petrecuți în Canada. În această perioadă, Leonard Doroftei a devenit antrenor și și-a deschis propria sală de box, dar spune că nu a plecat niciodată din țară cu gândul să rămână definitiv, ci pentru că avea nevoie de o schimbare pe termen scurt.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
În anul 2019, într-o perioadă dificilă a vieții sale, Leonard Doroftei a plecat în Canada, dar nu sigur, ci însoțit de soția Monica și de cei trei copii ai lor, Vanesa, Alex și Adrian. Au avut parte de o viață frumoasă, însă dorul de țara natală i-a determinat să se întoarcă.
De ce s-a întors Leonard Doroftei în România, după 5 ani în Canada
În cei 5 ani petrecuți în Canada, Leonard Dorftei și-a luat licențe de antrenor și a început să predea lecții de box copiilor de emigranți români, deschizându-și ulterior propria sală de box. Fostul mare pugilist a revenit cu forțe proaspete în România. El a vorbit pe larg despre planurile pe care le are după întoarcerea în țară.
„Familia a decis să revenim. Dacă eu i-am rugat să meargă cu mine pentru că aveam nevoie de o schimbare, mi-am revenit, m-am refăcut și acum am spus gata, e timpul să ne întoarcem acasă. Nu am plecat să rămân afară, am plecat pentru că aveam nevoie de o schimbare. Sunt pregătit de acțiune, m-am întors la box, de data asta ca antrenor.
Mi-a mers foarte bine, știu ce fac, sunt la un nivel înalt și cred că pot ajuta boxul românesc să renască. O spun din toată inima, pentru că știu ce fac, fac cu inima. Nu spun elevului ce să facă, lucrez odată cu el. Din păcate, ăsta-i boxul, asta-i perioada, va trebui să o luăm de la zero, va trebui să construim, să creștem sportivi, să învățăm să pregătim un meci, să nu ne mai pregătim la grămadă.
S-au schimbat foarte multe în box, iar noi am rămas în urmă cu pregătirea, cu gândirea. Sunt într-o formă fantastică, am întinerit. Am fost într-un moment greu în care nu mă regăseam, nu știam ce vreau, am fost nevoit să fac anumite lucruri. Am spus: Ce știu să fac? Box, hai să facem box și mi-a mers din plin. Acum am spus că e timpul să mă întorc și să le arăt și altora ce știu să fac. Noi putem să dăm sfaturi și să le arătăm cum să facă. Totul depinde de sportivi, dacă vor să facă ceva’, a declarat Doroftei, pentru sport.ro.
Citește și: Andreea Marin, gest impresionant pentru Adina, ‘păpușa de la Glina: ‘Fără școală nu vei face multe
Soția lui Leonard Doroftei și-a dorit prima întoarcerea în România
Leonard Doroftei a făcut un pas riscat, alegând să plece cu familia în Canada, pentru o viață mai bună. Iată însă că, paradoxal, nu el a fost cel care nu s-a adaptat în țara de adopție, iar acum, după 5 ani, membrii familiei Doroftei au decis să revină în România.
„Am avut nevoie să merg în Canada pentru că a trebuit să trec printr-un șoc, prin ceva, am zis că am nevoie de ceva. (…) În România a fost doar vina mea pentru că nu am știut exact ce vreau, m-am lăsat târât de colo-colo. Acum sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, m-am regăsit, antrenez copii, nu sunt bine, sunt foarte bine, a dezvăluit Leonard Doroftei, prezent recent la emisiunea lui Cristi Brancu, acum ceva timp.
Fostul pugilist a vorbit apoi despre cei trei copii ai săi, mărturisind că Vanessa nu s-a adaptat deloc în Canada, așa că a ales să-și facă studiile în România, după terminarea liceului.
„Fiecare e cu drumul lui, Vanesa este acum în vacanță, în România, ea își termină liceul, mai are cam două săptămâni ca să își poată finaliza examenele pentru sfârșit de liceu. Apoi se întoarce în România, ea nu vrea să trăiască în Canada. În cinci ani de zile ea nu știu dacă a ieșit de două ori din casă, adică cu prieteni, decât cu noi. A zis Stop! Pentru ea aici e acasă. Sperăm să fie studentă la Medicină sau la Drept, a povestit pugilistul.
Și fiul cel mic al lui Doroftei lucrează în România, în timp ce Adrian, băiatul cel mare e angajat în Canada. Drept urmare, balanța a înclinat spre revenirea în țară.
„Noi am plecat pentru că eu aveam nevoie de o schimbare. (…) Alex a terminat facultatea fizic, în Măgurele, a stat aici și apoi a venit după noi acolo, în Canada. Este IT-ist. E deja în România, și-a început jobul. (…) El lucrează în Canada, e manager la Air Canada. Dacă noi vom fi aici, va veni și el. Dacă hotărâm să ne întoarcem, va fi și el. 99,9% s-a luat hotărârea, acum să vedem, a mai declarat Doroftei.