Leonard Miron a renunțat la televiziune, iar acum activează într-un domeniu complet diferit. Protagonisul nostru vine destul de des în România, dar locuiește șase luni în Spania și șase în Marea Britanie. Acesta este nedespărțit de iubitul lui, Miguel, iar cei doi au în comun o mare pasiune: călătoritul. Totuși, într-un interviu pentru Viva.ro, Leonard Miron a recunoscut că i-ar plăcea să revină în televiziune și a fost chiar foarte aproape să-și îndeplinească visul în trecutul recent.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Leonard Miron a fost un nume cu greutate în televiziune, dar acum stă departe de lumina reflectoarelor, împreună cu iubitul lui, Miguel. Protagonistul nostru activează în prezent într-un domeniu care nu are nicio legătură cu showbiz-ul, locuiește în două țări, Marea Britanie și Spania, și călătorește foarte mult. Acesta a mărturisit însă că, pentru el, televziunea este ca un virus, și că și-ar dori să ajungă din nou pe micile ecrane.
Leonard Miron lucrează ca director pe vas de croazieră! Vedeta a făcut declarații despre întoarcerea în Televiziune și despre mama sa care îi lipsește enorm
Leonard Miron locuiește în două țări, jumătate de an în sudul Angliei și cealaltă jumătate în Spania, la Madrid. În rest, de câțiva ani este director pe vase de croazieră și vine periodic în România, chiar mai des decât s-ar crede. Televiziunea îi lipsește foarte mult, dar cel mai tare suferă după mama lui care s-a stins. Într-un interviu pentru viva.ro, Leonard Miron a vorbit despre toate acestea și și-a deschis sufletul.
Ai venit în România după multă vreme. Nu ți-a fost dor de prieteni? De locurile natale?
Vin în România mai des decât ar crede cineva. Încerc să merg cel puțin o dată pe an, în interes personal. Și asta se întâmplă, de obicei, la începutul lunii februarie. Atunci fac parastasul și slujba de pomenire pentru familie. Mama era născută pe data de 15 februarie, Steluța, mătușa mea, este născută pe data de 10. Și atunci aceasta este perioada în care merg să stau de vorbă cu ai mei în cimitir, la Pitești.
Leonard Miron: 'Și anul acesta operez ca director de croazieră pe vase care fac Dunărea de Jos, sunt între Porțile de Fier și Constanța, o dată la trei săptămâni, cel puțin'
E adevărat că anul trecut l-ai serbat pe Miguel, iubitul tău, la Pitești?
Anul trecut, 2024, a fost un an ciudat, pentru că mi-am serbat și ziua de naștere în aprilie, iar în iulie l-am serbat pe Miguel la Pitești. Și, în plus, avem două foarte bune prietene care sunt îndrăgostite de România, dar în special de Pitești și una e născută la final de decembrie, alta în ianuarie. Anul trecut le-am făcut petrecere comună de ziua lor de naștere, la Pitești.
Am avut și șansa să ne petrecem Anul Nou tot la Pitești, așa că în România vin des. Dacă la asta mai adaug că în 2023 și 2024 , dar și anul acesta operez ca director de croazieră pe vase care fac Dunărea de Jos, sunt între Porțile de Fier și Constanța o dată la trei săptămâni, cel puțin. Vin în România mult mai des decât s-ar crede.
Leonard Miron: 'Nu regret că am plecat din România…'
Ai plecat de atâția ani din România. Ai vreun regret? Poate acela că ai renunțat la televiziune?
Nu regret că am plecat din România. De fapt decizia de a pleca, o decizie care i-a uimit și pe prieteni și pe colegii din TVR… Îmi aduc aminte că redactorul meu șef din acel timp- un om pe care îl iubesc și îl respect extrem de mult- cea care a inventat Teleenciclopedia, Cornelia Rădulescu m-a chemat în birou. Mi-a spus: 'Puiule, gândește-te foarte bine. E un pas, un drum pe care, dacă îl apuci, nu te mai poți întoarce'.
Nu regret, pentru că mi-a deschis o mulțime de porți. Uite, mi-am terminat și masteratul și doctoratul. Am făcut și a treia facultate. Apoi, m-am schimbat foarte mult pentru că, lucrând inițial pe curse aeriene și apoi pe vase de croazieră, felul meu de a lucra în echipă s-a schimbat. Și mă simt mult mai împlinit și mai mulțumit decât când eram în România. Dar e greu de comparat pentru că erau, să zicem, vieți diferite.
Leonard Miron: 'Televiziunea era pentru mine mai mult decât o profesie, mai mult decât o cale de a fi faimos, celebru. Este un virus televiziunea, de care nu te poți vindeca și îmi lipsește'
Îți lipsește televiziunea?
Dar da, îmi lipsește televiziunea. Cred că acesta este singurul lucru căruia îi simt lipsa foarte mult. Televiziunea era pentru mine mai mult decât o profesie, mai mult decât o cale de a fi faimos, celebru. Este un virus televiziunea de care nu te poți vindeca și îmi lipsește. Și, poate tocmai de aceea, am un gust amar că nu mi-am mai găsit un loc. A fost o reacție de impuls. Tipic Berbec. Eu dau cu capul întâi și după aceea stau să mă gândesc dacă aș fi putut să ocolesc zidul. Dar, m-am tot gândit că poate va exista posibilitatea să mă întorc evident, în condiții mai diferite. Pentru că nu mi-aș mai permite să fac o emisiune săptămânală, pentru că nu pot să vin în țară săptămânal.
Dar ceva lunar, ceva înregistrat, s-ar putea face. Dar, probabil lucrul acesta îl realizez de câte ori mă întorc în țară și mă uit la televizor, indiferent de post, stilul meu nu prea se mai potrivește cu ceea ce se cere pe piața tv. Și nu mă refer la telespectatori, ci la producătoriii de televiziune. Eu tot sper că se va găsi undeva și un loc pentru mine.
'Aș fi fericit să mă întorc să fac televiziune din nou. A existat un proiect imediat după pandemie, cu o emisiune mare, un format internațional, dar nu s-a dus până la capăt'
Deci, ai fi fericit să faci iar televiziune…
Eu aș fi fericit să mă întorc să fac televiziune din nou. A existat un proiect imediat după pandemie, cu o emisiune mare, un format internațional, dar nu s-a dus până la capăt. Deși mi-a fost prezentat ca o certitudine. Până la urmă s-a tot mutat dintr-un colț într-altul, s-au tot băgat 'bețe în roate.' S-a tras la gioale și într-o parte și dintr-alta, încât proiectul nu s-a mai făcut. Cei care inițiaseră proiectul nu au avut decența să mă sune, să îmi spună că nu se mai face. De aceea, poate am devenit și eu mai reticent. Dar, revenind la întrebarea ta, da, m-aș întoarce. Am proiecte, am idei și se pot face cu bani puțini, dar televiziunea este ca 'a face dragoste'. Trebuie să fie un acord de ambele părți. Dacă e numai dintr-o parte, se numește viol.
Leonard Miron: 'Îmi lipsește mama, îmi lipsește familia. Cred că acesta este un dor, o lipsă care nu va putea fi niciodată acoperită…'
Îți lipsește ceva peste hotare? Sau poate ți-e dor de cineva…
Nu, nu îmi lipsește nimic. Chiar mă simt împlinit. Și pe plan profesional și pe plan personal. Am niște prieteni absolut senzaționali aici- în Spania și în Marea Britanie. Dacă mi-e dor de cineva? Da. Am niște prieteni buni la Pitești: Emi, Andreea, Iulian, Roxana, Marius… Sunt niște oameni absolut senzaționali, cu care mă văd ori de câte ori am ocazia. Dar și în București am prieteni. Dar când aterizez noaptea la București, mă și urc în mașină și plec la Pitești. Orașul s-a schimbat. E curat, aerisit, respiră mult mai frumos decât o face Capitala. Îmi lipsesc mama, familia. Cred că acesta este un dor, o lipsă care nu va putea fi niciodată acoperită. Tocmai de aceea îți spun, când mă duc la Pitești, mă duc la cimitir nu ca să aprind o lumânare, nu ca să fac un parastas. Ci mă duc la cimitir ca să stau de vorbă cu ai mei.
Leonard Miron: 'Cel mai șocant lucru și care nu a fost vina mea, este ceea ce se întâmplă pe aeroportul Barajas din Madrid'
Îmi spuneai că și peste hotare ți s-a întâmplat să fii jefuit. Ai recuperat bijuteriile și ce ți-au mai sustras din bagaje? Ce lecție ai avut de învățat?
Eu sunt un tip destul de 'Cu capul pe umeri', mai ales când este vorba de lucrurile mele. Evident că mi s-a întâmplat de câteva ori: mi-am pierdut și pașaportul, și buletinul. De furat nu mi s-a întâmplat foarte des, în afară de ceea ce am pățit în decembrie, la Pitești. Dar cred că cel mai șocant lucru și care nu a fost vina mea, este ceea ce se întâmplă pe aeroportul Barajas din Madrid. Acolo există o mafie foarte bine organizată. Lucrul acesta îl spun pentru că există multe reportaje online care demonstrează acest fapt. Există o mafie la manipulatorii de bagaje, care bănuiesc că au posibilitatea, undeva unde nu sunt camere, să scaneze bagajele și să vadă ce este în ele. Ei le deschid și sustrag ceea ce există de valoare.
Leonard Miron: 'Și uite că se poate și mai rău ca în România'
Când ai pățit asta?
Prima dată m-am confruntat cu această situație când am zburat de la Londra la Malaga. Check in-ul era făcut pentru Malaga. Iar noi am avut o escală în Madrid. Bagajele le-am ridicat pe aeroportul din Malaga. Peste noapte au rămas la Madrid, unde noi am dormit la un hotel aproape de Madrid. Când am ajuns în Malaga mi s-a părut ciudat să văd codul de pe valize schimbat. Și, într-adevăr îmi furaseră toate ceasurile și o mare parte din bijuterii. Când am descoperit la hotel, în Malaga am vrut să fac plângere și ei mi-au spus să fac la Madrid, plângerea, în aeroport. Până m-am întors la Madrid după o săptămână, poliția mi-a spus să fac plângere la securitatea din aeroport, securitatea m-a trimis la linia aeriană. Linia aeriană a ridicat din umeri și au zis că nu este treaba lor. Și uite că se poate și mai rău ca în România. În decembrie, poliția a intervenit imediat la Pitești. Nu au prins hoțul, deocamdată.
Leonard Miron: 'Nu au avut ce să fure, pentru că mi-am învățat lecția'
A fost primul incident de acest gen?
Pe aeroportul din Madrid am mai pățit-o, încă o dată. De data aceasta cred că veneam direct de la Madrid și am făcut check in-ul repede. Deci, bagajele au stat până să fie puse în avion vreo două ore. Și încă o dată am observat că valiza era deschisă. Nu au avut ce să fure, pentru că mi-am învățat lecția. Amuzant este că am văzut că nu lipsea nimic. Dar era o folie de plastic cu o etichetă de security, pe care ai posibilitatea să o pui înainte de check in, tocmai pentru a preîntâmpina astfel de gesturi. Folia era tăiată de la un alt pasager. Sfatul meu e să nu mai investiți în învelișul acela de protecție, pentru că ce am găsit eu în valiză era învelișul de protecție tăiat de pe valiza unui alt pasager. Eu cred că în grabă l-au pus la valiza mea. Am făcut plângere și de data aceasta, fără niciun rezultat. Și, am fost capabil să le trimit fotografiile despre cealaltă persoană căreia i s-a sustras din valiză, pentru că plasticul avea nr. de zbor și numele. Persoana aceea zbura la Rio de Janeiro.
Leonard Miron: 'De atunci îmi iau și cutia cu ceasuri și cea cu bijuterii la bagajul de mână'
Și ce ai făcut?
Mă întrebai ce am învățat. De atunci îmi iau și cutia cu ceasuri și cea cu bijuterii la bagajul de mână. Dezavantajul este că trebuie să le cari și pare ciudat când trec la securitate, că am la valiza de mână o cutie cu 20 de ceasuri și alta cu bijuterii. Dar eu așa umblu. Am fost oprit de multe ori cu ele, mi s-au cerut documente, mă întreabă dacă le vând. Trebuie să se uite la ceasuri dacă sunt purtate… și așa mai departe. Cel mai interesant a fost când am fost oprit în Insulele Canare. Plecam de la ei. Au văzut ceasurile, au chemat poliția și mi s-a explicat că există o bandă de români care fură din hoteluri din Canare și le vând. Căutând pe internet am găsit, de fapt, că la Madrid este unul dintre cele mai profitabile furturi-nu numai din bagaje. Ceasurile se vând foarte repede și ușor pe piața neagră și li se pierde urma. Și, de atunci am învățat lecția. Chiar dacă trebuie să plătesc în plus pentru un bagaj de mână prefer să le am cu mine. Dacă le pierd, le pierd din vina mea, nu că mi-au fost furate.
'Mă consider norocos și îi mulțumesc lui Dumnezeu…'
Ai ajuns în multe locuri din lume. Unde ți-a plăcut cel mai mult? Unde ai vrea să ajungi și încă nu ai reușit?
Mă consider norocos și îi mulțumesc lui Dumnezeu că, și ca însoțitor de bord și ca director de croazieră am avut șansa să mă plimb destul de mult. Unde mi-a plăcut cel mai mult? Dacă ne gândim la Europa, e clar că Spania e destinația mea favorită. În afară de Spania continentală îmi plac Insulele Canare. În alt loc, eu am fost foarte impresionat de America de Sud. Argentina și Chile sunt locurile în care am avut norocul să merg și m-aș întoarce acolo, pentru că este o zonă absolut senzațională.
Unde aș vrea să mă duc și nu am reușit, în primul rând mi-ar plăcea în Noua Zeelandă. Am în plan să ajung acolo. Mi-ar plăcea și în Islanda și ea este mai aproape decât Noua Zeelandă și nu a fost să fie. Pe locul 3 este Japonia.
Leonard Miron: 'Am făcut deja o rezervare…'
Ți-ai făcut rezervare?
Am făcut deja o rezervare cu Miguel pentru o croarieză la anul în Japonia și abia aștept să ajung acolo. În rest, mai aproape de casă există o insulă mai mică, La Palma. Este faimoasă pentru că Madonna a cântat-o. 'La Isla Bonita' este despre La Palma. Insula a revenit în atenția publică în urmă cu câțiva ani când vulcanul activ de acolo a avut o erupție foarte violentă. Eu am fost o dată într-o croazieră, dar nu am stat decât câteva ore în Capitală, Santa Cruz de la Palma. Aș vrea să explorez vulcanul. Există câteva tururi care se fac dar trebuie să te înregistrezi din timp ca să te apropii cât mai aproape de locul erupției. Doar așa poți să vezi satele care au fost distruse și așa mai departe.
Cam acestea sunt planurile deși eu nu obișnuiesc să îmi fac planuri cu bătaie lungă. Și asta doar pentru că lucrurile se schimbă și stilul nostru de viață e diferit. Nu știm niciodată ce facem luna viitoare.
Leonard Miron locuiește șase luni pe an în Anglia și șase în Spania
În prezent locuiești în Spania sau în Anglia?
Sunt norocos și îi mulțumesc lui Dumnezeu. Dar ar trebui să îi mulțumesc și lui Miguel, pentru că stăm jumătate de an în Fordwich, satul în care locuim în Anglia, în Kent. Eu îi spun sat, dar e considerat cel mai mic orășel din Anglia. Cealaltă jumătate de an o petrecem în Spania, unde Miguel are un apartament și casa familiei din Avila. Ne ducem când nu trebuie pentru că te așteptai iarna să fim în Spania că e mai frumoasă vremea și vara să stăm în Anglia, că e mai răcoare. De obicei nu ne planificăm așa, depinde când trebuie să fim acolo. Miguel are afacere acolo în Spania și atunci sunt lucruri care țin mai puțin de agenda personală, ci de cea de afaceri.
Dar, mă simt norocos că am aceste două locuri care îmi plac foarte mult, chiar dacă sunt complet diferite. Mă refer la Sud Estul Angliei, în Kent și la Madrid, Spania. Nu pot să spun că prefer unul mai mult de celălalt. Sunt îndrăgostit de ambele locații.
Foto: arhiva personală.