Liviu Teodorescu va deveni tată pentru prima oară. Liviu Teodorescu trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața lui. După ce și-a unit destinele cu iubita sa, Iulia, artistul a primit o veste minunată. Cântărețul va deveni tată pentru prima oară. Liviu Teodorescu a fost cel care a împărtășit cu fanii săi vestea cea mare. Iată cum a primit vestea de soția sa, Iulia!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Liviu Teodorescu va deveni tată pentru prima oară. Liviu Teodorescu a anunțat duminică, 5 martie, că va deveni tată pentru prima oară.Soția artistului, Iulia, este însărcinată și va aduce pe lume primul lor copil. Cântărețul a postat pe Instagram o filmare, unde le-a dezvăluit fanilor săi că el și soția sa vor deveni părinți.
Iulia și Liviu Teodorescu și-au unit destinele în vara anului 2021, după mai bine de 10 ani de relație. Cei doi au decis ca familie lor să se mărească, iar recent au aflat că vor deveni părinți. Iulia i-a făcut o surpriză de neuitat artistului, iar Liviu a postat pe Instagram momentul în care a aflat că va deveni tată.
Citește și: Cum arată casa lui Liviu Teodorescu. Ce au artistul și soția lui în dormitorul matrimonial
Citește și:America Express 2023 – Drumul Aurului. Cătălin Bordea și Nelu Cortea au câștigat amuleta
Liviu Teodorescu va deveni tată pentru prima oară
Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit în vara anului 2021, iar recent au anunțat că vor deveni părinți pentru prima oară. Artistul a publicat pe rețelele de socializare un clip video extrem de emoționant, împărtășind cu fanii săi cea mai frumoasă veste primită în viața lui.
‘Azi, sunt cel mai fericit om din lume. Acest „Azi’ a fost acum 4 luni, când am aflat că vom fi 3. 2 oameni care se iubesc, mai aduc pe lume 1 suflet. Este copleșitor sentimentul, nu poate fi descris. Filmulețul este făcut de @iulialu , care a vrut să mă anunțe într-un fel pe care să nu-l uit toată viața Suntem fericiți ‘, a fost mesajul transmis de Liviu Teodorescu.
Liviu Teodorescu și Iulia vor deveni părinți
Soția sa, Iulia, i-a pregătit o surpriză inedită. I-a scris un bilețel, iar într-o cutie a așezat o pereche de adidași pentru copii. În imagini se vede cum artistul deschide cutia și citește bilețul, moment în care izbucnește în lacrimi. Pe fundalul videoclipului, artistul a compus o melodie emoționantă pentru bebelușul său.
‘Azi, sunt cel mai fericit om din lume, Pentru că azi, s-a întâmplat o minune!
Ieri, toate păreau să se dărâme. Dar azi, sunt cel mai fericit om din lume.
Abia aștept să te văd cum ești, fiindcă acum te știu numai din povești,
Poveștile pe care eu și mama ta ni le tot spunem de vreun an și ceva.
Abia aștept să te ating, să te țin în brațe, să te simt,
Promit să nu mă supăr dacă o să spui prima dată: mama.
Și sper ca viața să fie cum ne-o dorim, să ne bucurăm de tine până îmbătrânim.’, sunt doar câteva dintre versurile pe care Liviu le-a compus pentru bebelușul care va veni pe lume.
Liviu Teodorescu: „Nu mai e nimic al meu, ci va fi al nostru'
În 2021, Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit după mai bine de 10 ani de relație. Artistul a cerut-o în căsătorie pe iubita lui chiar de ziua ei de naștere, dedicându-i o piesă romantică. Momentul a fost unul extrem de emoționant,iar fanii cântărețului au fost impresionați de modul original în care Liviu Teodorescu și-a cerut partenera de soție. „Gata, de acum încolo nu mai e nimic „al meu', ci va fi „al nostru'. Dar măcar te-am trecut pe numele meu. Cum am mai zis, Te Iubesc. Din liceu, pentru totdeauna’, a scris Liviu Teodorescu, pe Facebook, după ce s-a căsătorit cu Iulia.
În urmă cu ceva timp, artistul a vorbit despre căsnicia cu Iulia și a dezvăluit că vrea să devină tată. „Mi se părea o chestie din aia: gata, ți-ai închis… te-ai căsătorit… ești legat de calorifer, dar să știi că nu este așa. Odată ce te maturizezi ca bărbat, cred, și constați că femeia de lângă tine este cea pe care o iubești, nu mai ai nevoie de altceva.(…)Ne dorim să avem un copil, dar nu știm dacă în viitorul foarte apropiat. Încercăm și suntem deschiși. Dacă e să vină, bine, dacă nu… poate să vină peste un an sau doi.Un copil vine la momentul potrivit’, a declarat Liviu Teodorescu pentru Fanatik.
Sursa foto: Instagram