Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, primele impresii la "Asia Express". La ce vor să renunţe cei doi

 Pirvu Cristina
.

Cel de-al doilea sezon Asia Express', cel mai dur show de aventură difuzat în România, vine cu multe surprize pentru telespectatori. Ginei Pistol i se vor alătura Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, care se transformă de această dată din concurenţi în co-prezentatori. 

„Asia Express' se dovedește încă o dată o experiență care îți pune la încercare limitele. Acest lucru nu este valabil doar pentru concurenți, ci și pentru coprezentatori. Liviu și Andrei au făcut un pact la începutul acestei călătorii. Liviu renunță la fumat, iar Andrei nu mai bea băuturi carbogazoase. Dacă unul dintre ei încalcă această regulă, trebuie să îi plătească celuilat o sumă de bani. „Eu am zis de la început că mă îmbogățesc, dar pînă acum văd că Liviu e stăpân pe situație', a povestit Andrei.

Cei doi vor petrece aproape două luni în Asia, în India și Sri Lanka. În calitate de coprezentatori, sunt cei care le vor arăta telespectatorilor, în noul sezon „Asia Express', locurile spectaculoase, tradițiile și ce înseamnă cultura acestor două țări, parcurgând alături de concurenți Drumul Elefantului.

9 perechi de vedete au luat startul în cursa prin Sri Lanka și India

9 perechi de vedete au luat startul în cursa Asia Express prin Sri Lanka și India. Bianca Drăgușanu și sora ei, Ruby și iubitul ei, Adrian, Ana Morodan și Adrian Teleșpan, Jojo și Paul Ipate, Margherita și Iuliana Luciu, Cosmin Seleși și Șerban Copoț, CRBL și Oase, Anca Sigartău și fiul ei, Teodor, Bogdan Boantă și Cocuța au intrat în cursa nebună, plină de adrenalină, pentru premiul de 30.000 de Euro.

Foto> PR

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton