Lora și Ionuț Ghenu rămân blocați în Bali până la 1 iunie. Prietenii care-i însoțesc au ajuns la spital cu febră: „Ne-am îmbolnăvit grav”

.

Lora și Ionuț Ghenu trec prin clipe dificile, fiind blocați în Bali de mai bine de o lună. 


De curând, cuplul a aflat că autoritățile au decis să anuleze zborurile din și spre Indonezia până pe data de 1 iunie. 

Lora și Ionuț au rămas blocați în Bali și au închiriat o vilă alături de alți români.

De sărbători, cei doi au decis să invite la masă câțiva localnici cu care s-au împrietenit.

„Situația e cam tristă în Bali. Toate hotelurile sunt închise, se plătesc temele online. I-am invitat la noi să facem un grătar și să mai scoatem copiii din plictiseală, că stau în casă de mai bine de o lună. Avem musafiri azi, s-a umplut casa’, a dezvăluit Lora în vlogul său.


Colegii de vilă ai Lorei au ajuns de urgență la spital

Raluca a fost depistată pozitiv cu febra Dengue. Aceasta este o infecție cauzată de un virus care este transmis (răspândit) de țânțari. Tânăra și iubitul său, care se află de mai multe luni în Asia, au început să se simtă rău în ultimele zile și s-au gândit la tot ce este mai rău.

„Raluca a fost depistată cu febra Dengue. Ne-am îmbolnăvit grav, am ajuns la spital’, a dezvăluit Cristi despre starea de sănătate a lui și a iubitei sale.


Printre simptomele acestei boli se numără febra, durerile de cap, erupțiile cutanate asemănătoare celor care apar în cazul rujeolei și durerile musculare și articulare, iar cei doi le experimentează de câteva zile și au ajuns de urgență la spital.

Pentru că nu tușesc, Raluca și Cristi nu au făcut și testul de Covid, însă, dacă nu încep să se simtă mai bine, cei doi se vor interna și vor fi testați și împotriva noului coronavirus.