Lupu Rednic a ținut post negru și șase zile nu a mâncat nimic: „Mă simt foarte bine, după această perioadă aș zbura, dar n-am pistă să decolez"

.

Lupu Rednic, soțul Corneliei Rednic, a ținut post negru și șase zile nu a mâncat nimic. Artistul susține că se simte foarte bine după această perioadă și chiar a reușit să slăbească câteva kilograme. În rest, ține post miercurea și vinerea, chiar dacă e mai complicat pentru că ei sunt mereu în turnee, asta pentru că e o fire credincioasă.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Lupu Rednic susține că postul negru e bun pentru sănătate. Chiar dacă în această perioadă îi e câteodată o foame de lup, el reușește să se tempereze. Lupu Rednic și soția lui, Cornelia, vor fi de Paște la la Sighetul Marmației, la socrii, care îi vor aștepta cu bucate alese ca de fiecare dată și unde sărbătorile au un farmec aparte. Lupu Rednic nu poate uita nici astăzi cei 10 ani petrecuți în casa lor și felul în care l-au primit întotdeauna.

cornelia rednic 11cornelia rednic 11

Lupu Rednic a ținut post negru și a slăbit

Lupu Rednic are mare încredere în postul negru, pe care îl consideră bun pentru sănătate. Artistul are perioade când timp de șase zile nu se atinge de mâncare, și rezultatele se văd.

„E mai greu să ții post, mai ales că eu și Cornelia suntem mai mereu în turnee. Încerc să țin post miercurea și vinerea. Însă, mai țin și post negru, de șase zile, fără mâncare, numai cu apă. Mă simt foarte bine, după această perioadă, aș zbura, dar n-am pistă să decolez. Postul negru e bun pentru sănătate, în cazul meu.

Am mai slăbit câteva kilograme, vreo 3-4 kg, atât cât trebuie, cât vrea Dumnezeu. Mă întreabă mulți cum rezist fără să mănânc șase zile. Și mie mi-e o foame de lup, câteodată, dar n-am ce face. Suntem oameni credincioși, ținem toate posturile', a povestit el pentru Click.

Citește și: Justin Bieber a ajuns de nerecunoscut. Soția lui, Hailey, și prietenii săi sunt îngrijorați: „Este ca un maniac, nu doarme, mănâncă foarte puțin și trimite mesaje frenetice în toiul nopții'

Citește și: De ce Octavian Strunilă și soția lui, Oana, s-au căsătorit abia după 9 ani de relație: „Odată cu trecerea la viața de familie, la mine a început să scârțâie latura financiară. Am luat-o de la zero' / EXCLUSIV

Citește și: Cum s-a schimbat relația dintre Robert și Elena Tudor după ce au devenit părinți: „Au fost momente în care ne-am simțit copleșiți. Nu suntem părinți care spun NU fără motiv, există limite' / EXCLUSIV

Citește și: George Burcea și Viviana Sposub s-au despărțit din nou: „După ce am reflectat, am simțit că e momentul să împărtășesc cu voi această etapă din viața mea'

Citește și: Bursucu susține că Honorius Prigoană i-a cerut să publice podcastul cu tatăl său la o zi după deces: „Am luat decizia de a nu da episodul. M-a sunat și atunci i-am dat drumul'

Ce sfat are Lupu Rednic pentru români

Lupu Rednic are și un sfat pentru români, el îi sfătuiește să fie mai buni, pentru că răul făcut se întoarce întotdeauna. Artistul crede în judecata divină și susține că în viață trebuie să mergi în vârful picioarelor, ca să nu deranjezi.

„Le urez tuturor un Paște fericit! Să nu uităm să fim mai buni, pentru că nu pleci din această lume, fără să plătești pentru răul făcut. Cred în judecata divină. De ce să faci și să gândești de rău oamenii? Se zice că binele tău nu e și binele celor din jur, dar așa gândesc unii.

Nu e adevărat, tu trebuie să fii om bun, trebuie să îți fie și ție bine, și celui de lângă tine. Un pustnic i-a oferit unui creștin un sfat, cum să facă să fie bun în viață: „E ca și cum ai trece printr-o încăpere, acolo dorm soția și copiii, iar tu mergi pe vârful picioarelor, ca să nu îi deranjezi. Așa trebuie să mergi și în viață, pe vârful picioarelor', precizează Rednic.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton