Magda Catone urmează masterul de Doctrină și Cultură Creștină din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Actrița în vârstă de 65 de ani ia în calcul chiar retragerea la o mănăstire, peste câțiva ani, spre surprinderea celor care o cunosc. Magda Catone este încântată de ideea de a se călugări, asemeni altor colegi din lumea teatrului, Mihai Coandă și Ovidiu Cuncea fiind exemple în acest sens.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Magda Catone s-a înscris, în urmă cu doi ani, la Facultatea de Teologie, urmând un ciclu de masterat. Actrița își va susține disertația, după doi ani de studii, și spune că nu are de gând să se oprească aici, căci are în plan să învețe o limbă străină.
Magda Catone are de gând să se călugărească după ce termină Teologia
În 2021, Magda Catone a devenit masterandă la Facultatea de Teologie, iar în lunile următoare, va susține diserația, două doi ani de studiu aprofundat. Protagonista din „Lasă-mă, îmi place. Camera 609′ a încheiat ciclul de studii cu note bune și este mândră de realizările sale.
„Nu este doar o apucătură faptul că m-am apucat de Teologie, este o preocupare sănătoasă, zic eu. Mai ales că vine și cu vârsta, dar îți recomand să te apleci și tu asupra unui subiect de felul ăsta, pentru că vei afla multe lucruri care o să te uimească și o să te și bucure.
Da, m-am gândit să mă retrag la mănăstire, să mă călugăresc, mi se pare un lucru foarte bun, recomand și altora. Nu e exclus peste câțiva ani să mă găsești acolo, să vii să-mi iei un interviu, cred că o să-ți fie mai greu. Adică e un protocol care nu o să îți permită așa ușor cum o facem aici.
Sunt mulți care s-au călugărit, dar ăsta nu este un titlu de glorie. Nici nu prea se vorbește despre asta, cu cât ești mai smerit și mai aproape de faptele astea, nu le pomenești. Dar e bine să le mărturisești și eu asta fac.
Îți recomand să citești mai multe despre viața Părintelui Valerian, care s-a ocupat pentru noi, cei care facem spectacole, să avem într-o mănăstire, ce poartă acest nume al Sfântului Mucenic Filimon, ocrotitorul făcătorilor de spectacole, să ne găsim și noi un ocrotitor căruia să ne rugăm„, a declarat Magda Catone pentru Cancan.ro.
De ce s-a înscris Magda Catone la Teologie, la 63 de ani
Magda Catone spunea, acum ceva timp, că s-a înscris la Teologie pentru sufletul ei și ca un exercițiu de învățare, fără vreo altă intenție.
„Masterul la Teologie l-am terminat, adică eu am aplicat pentru doi ani cu aceste studii aprofundate.Este mult spus… atâta vreme cât nu ai o bază, cât nu ai făcut și licența în Teologie, dar atât timp cât lucrul ăsta l-am făcut pentru mine, pentru sufletul meu și nu vreau să rămân decât într-un exercițiu de învățare, fără niciun fel de demonstrație, va trebui ca să închei așa cum trebuie un lucru bun început disertația pe care urmează să o dau la toamnă sau chiar la iarnă, urmează să văd exact care e termenul„, spunea actrița acum ceva timp.
Actrița a terminat și masteratul în regie în 2021, iar acum plănuiește să învețe o limbă străină.
„Sunt deja la final, am terminat cu note mari, pe care nu le merit, dar, în fine, le-am primit. E foarte vast și notele astea drept să spun nu reprezintă nimic, pentru mine cu atât mai mult nu erau… puteau să fie și note mici.
Pe mine mă bucură atingerea de oamenii de factura celor care sunt profesori, pe care îi întâlnești la Facultatea de Teologie și, mai mult decât atât, colegii. Trebuie să își dai seama că obiceiul e să fii tânăr la facultate, nu ca mine, la vârsta a treia. Mă simt foarte bine, n-am să zic că mă simt tânără, dar mă avântă și mă hrănește relația cu tinerii. Mă simt foarte bine cu colegi de seama fiului meu’, mai spunea Magda Catone acum câteva luni.