Pe 23 februarie 1929, Magda Demetrescu devenea Miss România, la doar 17 ani și îl cucerea cu frumusețea ei și pe Liviu Rebreanu. Fata din București a concurat cu 800 de alte tinere pentru titlul Miss România, prima competiție de acest gen organizată la iniţiativa revistei „Realitatea Ilustrată”. Magda Demestrescu a mers ulterior la Miss Univers, în America.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
S-au împlinit 94 de ani de la prima competiție Miss România, în care s-au calificat 72 de fete, din 800 de tinere care s-au înscris la preselecții. Iar marea câștigătoare a fost Magda Demetrescu, adolescenta de 17 ani care a devenit prima Miss România și „frumoasă ca o zână”, după cum a notat Liviu Rebreanu.
Cum suna anunțul de prezentare pentru Miss România, în 1929
În 1929, competiţia Miss România, în urma căreia avea să fie aleasă cea mai frumoasă femeie din ţară, a fost organizată la iniţiativa revistei 'Realitatea Ilustrată'. Iată cum suna anunţul referitor la competiţie care a apărut în numărul din 1 ianuarie 1929 al publicaţiei amintite:
Dudue dragă, stimată domnișoară, ursitoarele au fost generoase cu voi. Momentul de acum reprezintă pentru voi anotimpul primăvăratec. Prindeti acest moment. Va oferim prilejul. Participati la concursul nostru. E o splendidă luptă dată pe județe, pe regiuni, pe tară si lupta se va da apoi cu frumusetile de pe intregul glob. Care va birui? Cine stie, poate ca d-ta, sau d-ta, dudue, tânara cititoare cu ochi in cari noaptea si-a filtrat misterele, sau in cari cerul si-a picurat seninul'.
Ce condiții erau la Miss România 1929, când a câștigat Magda Demetrescu
Participantele concursului de frumusete Miss România aveau între 16 si 25 de ani, nu erau măritate şi, aşa cum cereau condiţiile impuse de organizatori, aveau o moralitate desăvârșită.
Fetele de la Miss România nu aveau voie să poarte corsete sau brasiere, iar rochiile lor de defilare trebuiau să fie extrem de simple.
Candidatele, la prezentare în faţa comitetului sau juriului din Bucureşti, nu trebuie să poarte corsete sau brasiere, sau să fi întrebuinţat fard; sunt obligate să defileze îmbrăcate în rochii cât se poate de simple, care să permită aprecierea liniilor. Se ţine seamă atât de perfecţiunea trăsăturilor cât şi de frumuseţea liniilor, de graţia mişcărilor şi gingăşia înfăţişării, relata presa în 1929.
Din juriul competiţiei au făcut parte personalităţi ale vremii printre care s-au numărat ministrul de interne Alexandru Vaida-Voevod, profesorul Tzigra Samurcas, prinţesa Alexandrina Cantacuzino, scriitorul Liviu Rebreanu, potrivit adevarul.ro.
Magda Demetrescu, prima Miss România, l-a impresionat pe Liviu Rebreanu cu frumusețea ei
Nu mai puțin de 800 de tinere s-au prezentat la Miss România, în 1929, iar dintre acestea, 72 s-au calitat în competiția propriu-zisă, care a avut loc pe 3 martie.
Printre tinerele dornice să se remarce datorită frumuseții lor, s-a aflat și Magda Demetrescu, de 17 ani, din Bucureşti. Tânăra era fiica orfană a arhitectului Nicolae Demetrescu si a Magdei Demetrescu. După ce mama ei murise la şase săptămâni după naştere, iar tatăl pierise şi el pe vremea când fata avea 5 ani, Magda fusese înfiată şi crescută de o mătuşă și s-a înscris în concurs, încurajată de apropiaţi.
Citește și:Adriana Simionescu a aflat sexul bebelușului. Cum a reacționat Adrian Minune
În cele din urmă a și câștigat, Magda Demetrescu impresionându-l și pe Liviu Rebreanu cu frumusețea ei.
„Frumoasă ca o zână din poveştile trecutului, ea poartă în ochi şi în păr caracteristica rasei noastre, negrul. Guriţa mică şi roşie ca o cireaşă coaptă, un corp minunat, sculptat parcă, în cea mai fină marmoră, un picioruş micuţ şi nervos, braţe pline, de o albeaţă strălucitoare, iată admirabilele elemente ce împodobesc pe aceea care va purta tricolorul frumuseţii române peste Ocean, la concursul internaţional din Galveston', scria Liviu Rebreanu la vremea aceea.
În momentul în care a fost declarată câștigătoare, Magda Demetrescu a leșinat pe scenă.
Presa vremii a descris-o astfel pe Magda Demetrescu: 'Câştigătoarea premiului întâiu este o dobrogeancă de frumuseţe impresionantă, statură înaltă, brună, graţioasă şi elegantă. Înfăţişează tipul de frumuseţă caracteristic al neamului românesc şi va reprezenta la Paris pe cele mai frumoase fete din câte s-au prezentat la concursurile de frumuseţe, ţinute în provincie şi Capitală'.
Magda Demetrescu a participat și la Miss Univers
După câştigarea titlului de Miss România, în 1929, Magda Demetrescu a participat la concursul Miss Europa, desfăşurat la Paris şi apoi la Miss Univers, competiţie desfăşurată în America.
„Mă înduioşează şi mă stinghereşte această atenţie deosebită. Cu ce am meritat-o şi voi putea oare, Doamne, Doamne, să înfăţişez în America toată frumuseţea ţării mele?”, se întreba Miss România 1929, înainte de plecarea sa în America.
La Miss Univers, concurs de frumuseţe la care au participat 40 de concurente din toată lumea, românca a câştigat locul şase şi a primit 100 de dolari şi un ceas-brăţară.
Locul şase a fost considerat un mare succes pentru România care era reprezentată în premieră la concursul Miss Univers.
Anul următor, în 1930, olteanca Mariana Mirică şi-a încercat şi ea norocul peste Ocean. Şansa i-a surâs tinerei, care a urcat pe podium, alături de americancele Dorothy Dell Golf, câştigătoarea titlului „Miss Universe 1930”, şi Helen Hannan, ocupanta locului secund.