Maia Morgenstern le cere iertare celor trei copii ai ei. Actrița are trei copii extraordinari, care i-au călcat pe urme, chiar dacă e greu să-ți începi drumul în „umbra” unei mame atât de celere. Iată ce povestește Maia Morgenstern despre regretele ce îi privesc pe Cabiria, Isadora și Tudor, copiii ei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Într-un interviu recent, Maia Morgenstern a vorbit atât despre relația cu părinții ei, cât și despre cea cu cei trei copii, neezitând să recunoască faptul că a mai și greșit uneori, atât din postura de copil, cât și din cea de părinte. Mai mult, reputata actriță le-a cerut iertare membrilor familiei sale și a vorbit deschis despre unul dintre cele mai mari regrete.
Maia Morgenstern le cere iertare celor trei copii ai ei
Părinții au fost cei care i-au cultivat Maiei Morgenstern dragostea pentru actorie, iar azi, la 61 de ani, este o actriță faimoasă atât pe plan național, cât și internațional. Maia Morgenstern recunoaște însă că, în adolescență, a avut și ea momentele ei de rebeliune, în care nu prea era de acord cu sfaturile părinților.
„Părinții mei mi-au dat multe sfaturi, de foarte multe ori îmi dădeam ochi peste cap, nu am fost o altfel de adolescentă față de ce sunt și cei din toate timpurile, în toate vremurile. Ei nu oboseau, nu se lăsau impresionați. Unul dintre sfaturi a fost: Dacă ai început ceva, du-l până la capăt, nu te lăsa molipsită de superficialitate, este o boală foarte contagioasă. Merge și așa-ul este o boală terbilă ce afectează pe temen lung', a povestit actrița pentru Spy News.
Cât despre rolul de mamă, Maia Morgenstern mătrurisește că nu a excelat mereu, chiar dacă a fost convinsă că, la momentul respectiv, a luat decizia potrivită.
Citește și: Tudor Aaron Istodor – Talent marca Morgenstern
„Am făcut cum am crezut eu că este mai bine, cum am gândit eu, cum am crezut eu că este mai bine pentru copiii mei. Mi-au reproșat, iar eu îmi revizuiesc atitudini, gesturi. Și da, pentru tot ceea ce consider că nu a fost bine, îmi cer iertare. Cu siguranță, pentru ceea ce nu îmi pot cere iertare este pentru timpul pe care nu am știut, nu am putut să îl acord părinților mei în ultima etapă a vieții lor', a mai spus actrița pentru sursa citată.
Cât de greu i-a fost lui Tudor Aaron Istodor să iasă din umbra părinților săi, Maia Morgenstern și Claudiu Istodor
Când ai doi părinți mega celebri, pe numele lor Maia Morgenstern și Claudiu Istodor, e o adevărată provocare să alegi să le calci pe urme… Tudor Aaron Istodor a simțit însă chemarea, actoria era înscrisă în ADN-ul lui, și a îmbrățișat profesia care îi era menită. Carismaticul actor spune că, la început i-a fost greu să depășească presiunea exercitată de faptul că este fiul a doi actori faimoși.
„La început, am avut o problemă cu asta, evident. Scopul meu era să „confirm. În timp, mi-am dat seama că, orice aș face, oricât de bun sau prost aș fi, oamenii oricum o să-mi pună o etichetă, așa că mi-am văzut de treabă, de roluri, și m-am bucurat că am doi părinți pe care îi admir uman și profesional, cu care pot vorbi aplicat despre problemele profesionale, de la care pot primi sfaturi și cu care pot să lucrez și să-mi facă plăcere. Îi iubesc și o să fiu băiatul lor de-acum și pururea!', a spus Tudor Aaron Istodor pentru VIVA!
Cât despre relația cu surorile lui, care au îmbrățișat aceeași profesie, actorul spune că este una extrem de apropiată.
„Le iubesc enorm, cred că nu sunt destul de prezent pe cât ar trebui în viața lor, dar asta se poate remedia. De azi chiar! Acum le sun. Am încredere în ele, vorbim de toate, acum suntem toți mari, așa că vorbim nu ca de la frate mai mare la soră mai mică. Vorbim. Și îmi place să vorbesc cu ele. Și îmi place de ele ca oameni. Sunt diferite, însă toți suntem diferiți. Dar mă simt safe și bine când ne vedem și suntem împreună. Da, mi-ar plăcea să jucăm toți trei, patru!', ne-a mai spus actorul.