Maia Sandu a câștigat recent al doilea mandat de președintă a Republicii Modova și este una dintre figurile politice de referință din Europa de Est, însă face tot posibilul să-și mențină viața privată… privată. Maia Sandu vorbește rar despre familia ei, iar acum câțiva ani explica de ce a ales să mențină discreția asupra părinților sau fraților ei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Maia Sandu a locuit timp de doi ani în America, unde a ocupat funcția de consilier la Banca Mondială. La un moment dat, însă, a ales să renunțe la cariera de economist și să se îndrepte spre politică, fiind motivată de gândul că ar putea face o schimbare reală în țara natală.
Maia Sandu a fost criticată că nu are copii și își ascunde familia
Maia Sandu nu este căsătorită și nu are copii, iar pe vremea când era Ministrul Educației a fost aspru criticată din acest motiv. Acela a fost momentul când actuala președintă a Republicii Moldova și-a prezentat părinții și sora, mărturisind că provine dintr-o familie unită și frumoasă.
„De când am devenit persoană publică şi mai ales de când am venit în politică, mulţi oameni se întreabă cine este familia mea. De ce nu vorbesc despre familia mea? Ştiind câtă duşmănie este în politica moldovenească, este firesc să vrei să-ţi protejezi oamenii dragi, să-ţi protejezi familia şi să încerci să-i ţii departe de lumina camerelor.
Dar înţeleg şi curiozitatea celor care vor totuşi să ştie de unde vin eu, din ce familie, ce fel de oameni sunt părinţii, bunicii mei. Eu vin dintr-o familie mare şi prietenoasă, cum sunt tare multe familii din Republica Moldova. Şi mama, şi tata nu doar aveau grijă de mine şi de sora mea, dar reuşeau să se joace cu noi, atunci când lucrul ăsta nu era la modă„, a spus Maia Sandu, în urmă cu câțiva ani, într-o postare pe Facebook.
Maia Sandu provine dintr-o familie de preoți, dezvăluia mătușa ei în urmă cu ceva timp. „Noi avem în familie trei preoți, avem dascăli. Noi am fost crescuți cu frică de Dumnezeu’, a spus mătușa maternă a Maiei Sandu, potrivit unica.ro.
Maia Sandu primește mâncare de la mama ei, la Președinție
Maia Sandu a dezvăluit în cadrul unui podcast că nu mănâncă foarte mult, dar nici exagerat de puțin așa cum apăruseră zvonuri. Mama sa merge adesea cu „troleul’ să-i ducă mâncare Maiei. Iar când nu poate ajunge, o trmite pe sora ei cu pachetul, pe mătușa Maiei Sandu.
„Nu-i adevărat că mănânc doar un ou la prânz. Mai mănânc legume la prânz, mai vine mama de cele mai dese ori, sau mătușa mea. Mai mănânc și o supă. Nu mănânc foarte mult, dar nici nu pot să zic că nu mănânc. Îmi plac legumele, îmi plac fructele.
Îmi place mâncarea simplă. Vara pot să mănânc doar o salată de roșii care sunt tare-tare bune. Acum, mănânc ardei, cu tocăniță de roșii. Mama vine la Președinție, de două trei ori pe săptămână, la troleu, îmi aduce mâncarea, o lasă jos la polițist și se duce acasă. Care e problema?’, a declarat președintele Republicii Moldova, potrivit Unimedia.
Ce avere are Maia Sandu în 2024, președinta Republicii Moldova
Maia Sandu, cea care a fost aleasă pentru a doua oară președintele Republicii Moldova, a câștigat venituri din funcția actuală de șef al țării, dar a primit și premii internaționale pe care le-a donat, conform declarațiilor depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC).
În ultimii ani, Maia Sandu nu a făcut achiziții. În schimb, ea a vândut o mașină marca Toyota Rav 4 pe care o deținea, în schimbul sumei de 8 mii de euro. Acum ceva timp, invitată în podcastul „Mulțumesc pentru întrebare găzduit de Nata Albot, Maia Sandu spunea că a vândut autoturismul pentru că protocolul de securitate nu îi permite să conducă prea mult. Așadar, deoarece autovehiculul reprezenta o sursă suplimentară de venit, a hotărât să o vândă.
Anul trecut, în 2023, Maia Sandu declară aproximativ 90.114 de lei românești obținuți de la Președenție. Din această sumă, aproape 26.000 de lei provin din diurne pentru deplasări în alte țări.
În urmă cu ceva timp, au apărut speculații despre un așa-zis imobil al Maiei Sandu. ZdG a dezmințit însă, ulterior, informațiile. Astfel s-a aflat că respectiva casă ar fi, de fapt, a surorii ei, iar Maia Sandu locuiește în continuare într-un apartament ce măsoară 74 de metri pătrați. Acesta a fost achiziționat în anul 2001, scrie Adevărul.
Anul acesta, Maia Sandu a fost și premiată. Ea a primit premiul „Timişoara pentru Valori Europene, în valoare de 30.000 de euro. Pentru că legislația nu-i permite să primească un asemenea premiu de natură financiară, ea a transmis, ulterior, că îl va dona Asociației Obștești „Prietena Mea, fondată de Ludmila Adamciuc.
Tot anul acesta, în martie 2024, la Leipzig, Germania, Maia Sandu a primit Premiul Leipzig Robert Blum pentru Democrație, în valoare de 25.000 de euro. L-a donat și pe acesta, unei biserici subordonate Mitropoliei Moldovei.