Majda Aboulumosha a reușit să slăbească 30 de kilograme și recunoaște că drumul nu a fost deloc ușor, însă au meritat toate sacrificiile făcute. Actrița precizează că nu i-a cerut nimeni să scape de câteva kilograme, ba dimpotrivă, lumea din jur o asigura că arată foarte bine și nu are nevoie să slăbească. Cu toate astea, Majda Aboulumosha a considerat că nu este în regulă ca acul cântarului să arate 89 de kilograme și a luat măsuri.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Cu ajutorul dietei și al sportului, Majda a reușit să slăbească 30 de kilograme. Acum, atrița are o greutate de aproximativ 60 de kilograme și se simte foarte bine în pielea ei. Nu mai ține cont de numărul kilogramelor de pe cântar, ci de ceea ce vede în oglindă și o interesează cel mai mult să fie sănătoasă.
Motivul pentru care Majda Aboulumosha a hotărât să slăbească 30 de kilograme
Majda Aboulumosha a fost invitată în cadrul podcastului „Gând la Gând cu Teo', acolo unde a vorbit despre transformările prin care a trecut în ultimul timp. Actrița a dus la un moment dat o luptă cu kilogramele în plus, ajungând să cântărească 89 de kilograme.
„Drumul nu este ușor deloc și e o reușită imensă. Eu am avut 89 de kilograme. Problema era că eu eram la telenovelă și aveam fuste din alea largi. Nimeni nu venea să îmi spună că ar trebui să slăbesc. Adică nu mi s-a cerut să slăbesc, spuneau că ăsta este farmecul meu. Cred că aș fi arătat și eu mai bine în standarde normale, pentru sănătate, în primul rând.
Nu e vorba că trebuie să fii agreat în societatea asta. Eu tot mereu am fost un mesager al femeilor în direcția asta, în sensul în care trebuie să te iubești așa cum ești, să îți îmbrățișezi părțile, dar să îți dorești să evoluezi, să îți dorești ce e mai bine pentru tine, dar să îți pui sănătatea pe primul plan', a spus vedeta.
Prezentatoarea TV a făcut sport și a ținut dietă pentru a ajunge să slăbească 30 de kilograme.
„Făceam sport înainte să mă duc la filmări. Nu mai luam mașina. La 6 dimineața eram în sală. Seara, când terminam făceam sport. Dietă. Eu cred că 80% este dietă. Nu sunt nutriționist și nu aș vrea ca oamenii să se ghideze după spusele mele, dar ce am testat pe mine așa funcționează. Și ambiția foarte mare, să nu cumva să mă las până nu reușesc. Totdeauna am fost ambițioasă, să îmi ating scopul meu. Mi-am pus un target', a spus Majda.
Dieta cu care Majda Aboulumosha a slăbit 30 de kilograme
Majda Aboulumosha și-a schimbat radical stilul de viață și a renunțat la mai multe alimente nocive pentru siluetă, dar și pentru sănătate.
„Sunt foarte multe preparate pe care le evit pentru că eu am slăbit foarte multe kilograme, vreo 30 la număr, de-a lungul vremii. Am tot avut oscilații și am învățat cum să mă hrănesc sănătos, dar, în același timp, să mai am și mici scăpări, numai că și acelea sunt controlate.
Alimentele pe care eu le evit sunt în general prăjelile, tocănițele, lucrurile de genul acesta, grele. Mai mult consum salate și alimente cât mai crude, neprocesate, pentru că astea îmi și plac, deși eu gătesc foarte mult pentru familia mea. Fac mâncare gătită, dar eu nu prea consum', spunea Majda Aboulumosha pentru VIVA!, precizând că evită dulciurile și prăjelile.
„În general, nu mănânc prăjeli, mă feresc de dulciuri… Lucrurile astea de îți fac viață mai frumoasă. M-am obișnuit să mănânc cât mai simplu. Dar ceea ce nu consum deloc este porc, jumări, salam de porc, șuncă… Îmi plac ciorbele, salatele… Și nu pot să stau fără să mănânc mere. Îmi place mâncarea românească, dar eu gătesc și oriental„, ne-a mai spus Majda.
Majda este adepta unui stil de viață sănătos și a dezvăluit care sunt alimentele care predomină în dieta ei.
„Am primit foarte multe mesaje, cu rugămintea să postez din nou dieta. Primele 2 zile, iaurt și salată, după care, următoarele 3 zile, iaurt, salată și un tip de aliment pe care-l alegeți voi, fie că este carne, fie că este pește, fie că este măr.
În momentul în care vreți să mâncați mai multe fructe, să nu consumați iaurt în acele 3 zile. Ca să treceți la un alt aliment, de fiecare dată țineți din nou, iaurt, salată, după care, pepene, de exemplu sau iaurt, salată, ton”, a scris vedeta pe Facebook.
Actrița a dezvăluit și care este alimentul minune care a contribuit extrem de mult la scăderea ei în greutate: ‘Hreanul topeşte grăsimile şi scoate apa din organism, eu îl consum la orice masă: în salate, o linguriţă dimineaţa; salate, ceapa roşie – eu o mănânc ca pe măr, fructe'.