Mama Geta a oferit și ea mai multe detalii despre cearta cu nora ei, Daniela Iliescu. S-a spus multă vreme că femeia nu prea o suportă, în realitate, pe iubita lui Culiță Sterp. Nimeni din familie nu a vrut să dea cărțile pe față o perioadă bună de timp, până când Daniela a decis să facă publice niște detalii intime din relația cu familia iubitului ei, la scurt timp după nunta Getuței Sterp. Ulterior, s-au implicat și Ileana și Iancu Sterp, dar acum s-a aflat că însăși mama Geta a dat tot din casă, într-un live de la nunta fiicei sale.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
În timp ce se distra la petrecere alături de copiii ei, dar și de invitați, a intrat pe rețelele de socializare în direct, ca să le arate și fanilor ei ce se întâmplă. Mai multe persoane au întrebat-o despre motivul pentru care evită mereu să vorbească despre Daniela Iliescu. Așa s-a aflat care ar fi una dintre problemele apărute între cele două.
Mama Geta, despre cearta cu Daniela Iliescu
În toiul petrecerii, mama Geta a intrat live pe contul ei de TikTok. Le-a răspuns fără ezitare celor care au dorit să știe mai multe despre tensiunile din relația ei cu Daniela Iliescu. Chiar și înainte de clipul filmat ulterior de logodnica lui Culiță Sterp, multă lume a observat că cele două nu sunt prea apropiate. Asta spre deosebire, de exemplu, de modul în care se înțelege mama Geta cu iubita lui Iancu Sterp, cealaltă „noră' a ei.
Cu toate că a dansat împreună cu Daniela Iliescu la nunta Getuței, femeia a evitat parcă să discute despre aceasta. Fanii au realizat imediat asta și au asaltat-o cu întrebări. Mama Geta a recunoscut și ea, la fel cum a făcut-o nora ei câteva zile mai târziu, că problemele principale apar de la diferența de mentalitate dintre ele.
„O laud și pe ea, pe cuvântul meu. Este înaltă și frumoasă, se potrivește cu Culiță, au un copil splendid, mor după el în fiecare secundă. Noi suntem diferiți, mami, nu contează, că unul este mai fălos, că unul este mai de la coada oii. Suntem diferiți în lumea asta, dar toți avem un suflet în noi, o inimă care bate în noi. Da, o iubesc pe Daniela că ea îmi iubește copilul meu', a dezvăluit mama Geta, conform Kanal D.
Citește și: Carmen de la Sălciua s-a măritat astăzi, în secret: „Am vrut să fie un moment al nostru'. Primele imagini
Citește și: Iancu Sterp, prima reacție despre conflictul dintre Daniela Iliescu și mama Geta: „Iar se ceartă'
Ce a spus Daniela Iliescu despre familia lui Culiță Sterp
Iubita lui Culiță Sterp a intrat și ea live, la câteva zile distanță de soacra ei. A ținut să își spună punctul de vedere pentru certurile care au apărut între ea și mama Geta, dând vina tot pe diferențele de mentalitate dintre cele două.
„A venit momentul să discut și eu despre subiectul acesta, pentru că până acum am lăsat pe toată lumea să își dea cu părerea, și nu este corect nici față de mine, nici față de cei care ne urmăresc, și nici de cei care chiar ne apreciază.
O să discut un pic despre relația mea cu familia lui Culiță. Noi nu am avut niciodată o relație super apropiată și super perfectă. Dacă ar fi să vă întreb acum pe voi, câți dintre voi aveți o relație perfectă, nu doar cu familia partenerului, ci și cu familia voastră? Cred că nu mi-ar spune nimeni, și nu ar ridica nimeni mâna să spună „Da, eu nu m-am certat niciodată, nu am avut divergențe.’
În primul rând, noi avem program diferit. Suntem diferiți prin felul nostru de a fi. Eu sunt crescută într-un fel, ei sunt crescuți în alt fel. Avem mentalități diferite și poate de aceea în unele aspecte nu ne potrivim ca și gândire. Nu înseamnă că nu ne apreciem unii pe alții, că nu ne iubim, că nu ne vizităm.
Cum se spune în unele comentarii că nu ne suportăm, nu este vorba despre asta, absolut deloc. Doar că nu suntem foarte apropiați. Mi se pare că asta este absolut în regulă. Nu spune nimeni că trebuie să fii într-o relație cu partenerul tău și să ai o relație perfectă și cu familia lui.
Pentru mine este suficient cum mă înțeleg cu ei. Cred că pentru femei se pune presiunea aceasta, să te înțelegi bine cu soacra, trebuie să fii așa, trebuie să fii invers. Nu! Cel mai important este ca partenerul tău să te iubească, să vă înțelegeți bine, și de acolo se schimbă toate lucrurile.
Cei care mă urmăriți, eu nu mă afișez cu părinții mei, cu fratele meu, darămite cu altă familie sau cu alți oameni. Așa sunt eu. Foarte mulți spuneți că sunt arogantă, că am urmărit faimă, bani. Habar n-aveți despre ce vorbiți! Probabil afișez 20% din ce fac eu, din programul meu, din cum sunt eu. De aceea s-au creat confuzii. Asta sunt eu, cu bune și cu rele.
Repet, în familia noastră, de ambele părți, nu este nicio problemă. Da, am mai avut discuții, am mai avut și certuri, dar spuneți-mi cine nu a avut certuri sau discuții în familiile lor?’, a mărturisit iubita lui Culiță, într-un video pe TikTok.
Sursă foto: Captură Youtube, Instagram