La aproape trei ani de la moartea fulgerătoare a soțului ei, Marcela Fota luptă în instanță pentru moștenire. Artista de muzică populară face demersuri pentru moștenirea rămasă de la soț, mai ales că fiul său este minor. Marcela Fota a suferit enorm în ultimii trei ani: după ce a murit soțul ei, s-au stins și tatăl ei, iar mai apoi soacra artistei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Marcela Fota a rămas văduvă la finalul anului 2020, la doar o zi după Crăciun. Soțul ei a făcut infarct pe stradă și nu a mai putut fi salvat, iar artista de muzică populară a suferit enorm după pierderea suferită, mai ales că fiul lor avea doar 14 ani.
Marcela Fota a făcut demersuri în instanță pentru moștenirea de la fostul soț
În urmă cu doar câteva zile Marcela Fota a înaintat către instanță o cerere pentru Curatelă specială- autorizare acte, în care solicită desemnarea unui curator special pentru fiul său. Ceea ce înseamnă că atunci când la o moştenire copilul minor vine în concurs cu unul sau cu ambii părinţi, trebuie să se numească de autoritatea tutelară un curator, spre a reprezenta, respectiv asista pe minor.
Prezenţa curatorului este necesară atât în cursul procedurii succesorale notariale, cât şi în instanţa judecătorească, în cazul în care cauza succesorală a ajuns în faţa acesteia. Aceasta a ales ca fiul său să fie reprezentat de o bună prietenă.
Pe portalul instanțelor de judecată mai apare un proces, deschis în urmă cu câteva luni. Marcela Fota și fiul său au fost acționați în judecată de o firmă cu specific agricol ce produce si comercializeaza cereale si produse lactate, potrivit spynews.ro.
Aceștia au fost chemați în fața magistraților pentru „anulare act'. Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care artista este nevoită să desemneze un reprezentant pentru fiul său.
Citește și: Marcela Fota și Mariana Ionescu Căpitănescu au scăpat de bărbatul care le-a hărțuit. A fost arestat
Cum și-a ajutat Marcela Fota fiul să treacă peste moartea tatălui său
Într-un interviu pentru viva.ro, Marcela Fota a vorbit despre lecția de viață pe care a primit-o în urma pierderii soțului, dar și despre fiul ei.
Marcela Fota spune că sora ei, Mariana Ionescu Căpitănescu, a avut mereu grijă de ea și nu și-a pierdut rolul de soră mai mare nici acum. Artista mai spune că face parte dintr-o familie unită și pentru ei este o bucurie ori de câte ori se revăd și se strâng laolaltă. Din nefericire, familia lor a pierdut un frate.
‘Încercăm să îi creștem exact în ritmul în care suntem noi. Eu am spus de fiecare dată și mă repet. Mă consider un om foarte norocos pentru faptul că m-am născut în aceeași familie cu Mariana Căpitănescu. A avut grijă de mine dintotdeauna și încă mai are.
Să știți că rolul de soră mai mare nu și l-a pierdut. Încă încearcă să se impună pe cât poate, dar îi mulțumim lui Dumnezeu că avem o relație normală, cum ar trebui să fie în orice familie. Suntem o familie foarte unită, nu doar noi două, ci și cu ceilalți frați ai noștri. De fiecare dată, cum avem ocazia, ne reunim, ne întâlnim cu toții și este o plăcere și o bucurie.
Cinci frați am fost la părinți. Din păcate, am pierdut un frate mult prea devreme și am rămas patru. V-am spus, noi suntem foarte uniți. Eu și Mariana suntem foarte aproape, locuim la cinci minute una de cealaltă. Mai avem o soră care locuiește în Rovinari, Județul Gorj, dar băiatul ei cel mare locuiește la mine, pentru că este la studii în Craiova. Mai avem un frate care locuiește aici, în București. El, la rândul lui, are doi băieți. Suntem răspândiți, dar cu tot dragul atunci când avem ocazia ne strângem cu toții și, de regulă, ne strângem la mama acasă, a declarat Marcela Fota.