Maria Buză, adevărul despre problemele cu banii: "Poate că astăzi nu am un leu în buzunar, dar..."

.

Maria Buză, una dintre cele mai carismatice actrițe autohtone, povestește în stilul propriu, savuros, despre perioada în care s-a scris că are probleme cu banii, dar și, la polul opus, că este cea mai bogată artistă din România.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Actriță de teatru, cântăreață, dar și un entertainer extraordinar, Maria Buză a povestit, printre altele, într-un interviu savuros, despre speculațiile care s-au făcut cu privire la situația ei financiară – de la probleme cu banii și până la statutul de cea mai bogată artistă din România…

S-a speculat că e cea mai bogată artistă…


„Unii mă stiu ca actriță, alții ca interpretă de muzică populară sau ușoară (pop, cum vă place vouă)' – scrie Maria Buză în prezentarea de pe pagina ei de facebook și, într-adevăr, este vorba despre o artistă care are pachetul complet. Spectacolele de pe scena teatrului, concertele de muzică populară sau ușoară și aparițiile în show-uri de divertisment i-au adus o cotă de popularitate uriașă. De aici, evident, și interesul față de viața ei privată. Într-un interviu recent, actrița a povestit cu savoare despre speculațiile apărute cu privire la starea ei financiară.


S-a scris atât că Maria Buză are probleme cu banii, cât și că, dimpotrivă, este cea mai bogată artistă… Iar aceste știri au deranjat-o.

„De exemplu, într-o vară eu am avut niște activități pe litoralul românesc, afaceri, și numai eu știu cum reușeam să plătesc și chiria, și salarii, și furnizori, și ce nebunie era acolo, și taxe, și alte cele… Iar presa m-a considerat una dintre cele mai bogate actrițe și cântărețe. Nu este un lucru bun pentru că oamenii înțeleg așa, iau mot a mot această titulatură, actriță bogată. Asta a fost o deducție a celor care au văzut cu ce mă ocupam eu în perioada aia, dar nu a existat o discuție între mine și acea persoană ca să vadă exact ce eforturi fac eu și că poate am dat faliment sau că banii pe care i-am câștigat i-am pierdut în această afacere.


Citește și: Maria Buză, înglodată în datorii, din cauza afacerii cu restaurante: „Mi-am plâns în pumni'

Citește și: Cu ce se ocupă Maria Buză după ce s-a mutat la țară: „Factorul financiar mereu își…’

Citește și: Laurențiu Reghecampf, adevărul despre averea Ionelei Prodan: „Foarte greu scoteai ceva de la ea’

cCitește și: Alexandru Nedelcu a jignit-o crunt pe Laura Giurcanu, la Survivor: „Vezi că la 25 de ani ai vergeturi pe…'

Sunt niște titluri pe care presa, din păcate, le dă așa câteodată și nu-ți fac nicidecum o imagine bună. Că eu am încercat să iau legătura cu reporterul și cu ziarul respectiv sau cu cea care a scris articolul și am și reușit până la urmă și mi-a zis să zic mersi… Ceea ce s-a întâmplat și acum, în această perioadă, au zis, Maria stă prost de tot cu banii… Ori am spus așa cum spun și acum, și ție… Cu toții am avut probleme, dar nu trebuie să mă pui pe mine cu titlul ca fiind una dintre cele mai prăpădite și amărâte. Poate așa o fi, dar dacă omul ăla nu-ți spune ție lucrul ăla și încearcă să își vadă de viața lui în condițiile astea mai grele cauzate de tot ce se întâmplă, de ce trebuie tu să-i pui gândurile într-un titlu. Sunt oameni care o duc rău, dar nu vor să se vaite de acest lucru. Nu au voie?! Poate că astăzi nu am un leu în buzunar, dar nu vreau să știi tu că nu am acel leu în buzunar. Nici că-l am, nici că nu-l am. E viața mea, eu decid ce trebuie să știe lumea despre mine sau nu, a povestit actrița pentru FANATIK.


…dar și că Maria Buză are mari probleme cu banii

Și cum de multe ori presa are obiceiul de a face din țânțar armăsar, de dragul atragerii publicului, niște declarații de-ale artistei au fost scoase din context și s-a concluzionat că Maria Buză are probleme mari cu banii… Actrița a mărturisit că a fost foarte deranjată de acest lucru, cu atât mai mult cu cât începuseră să o sune cunoscuții și să o întrebe ce s-a întâmplat.


„Am acordat un interviu și am spus, exact așa ca toată lumea… mai vinzi, mai cumperi… Maria Buză are probleme financiare grave… nu poți să scrii așa ceva, că nu asta ți-am spus! Ți-am spus că încerc să mă descurc și să nu renunț la lucrurile importante din viața mea, o casă, o mașină… Sau am vândut o mașină, am cumpărat una mai ieftină. Am încercat să facem să nu ajungem în situația în care să rămânem fără bani. Pentru că a fost în perioada asta foarte greu, noi nu am câștigat.


Și atunci titlul ăsta pe mine m-a dărâmat foarte tare pentru că mă sunau oamenii și îmi spuneau… aoleu, dar ce ai pățit, ce s-a întâmplat cu tine? Nu s-a întâmplat nimic zic, e o domnișoară care așa a înțeles. (…) Am avut și un restaurant, am încheiat și acel restaurant și într-adevăr acolo au fost și sunt niște lucruri rămase așa, dar astea sunt problemele mele și încerc să le rezolv și să închei lucrurile în așa fel încât să fie rezonabil și de-o parte, și de alta. Asta nu interesează publicul de niciun fel. Publicul trebuie să fie fericit când vine, să nu empatizeze cu tine și cu problemele tale. Cum de altfel nici eu nu vreau să mă încarc cu alte lucruri și griji ale altora, pentru că fiecare știe să-și gestioneze problemele în familie, în felul lui. Nu dai tu sfaturi și nu încerci să scoți la iveală lucruri pe care tu vezi că omul ăla, de fapt, nu și le dorește, în primul rând pentru el să-și imagineze că există, darămite să le facă publice', a povestit Maria Buză pentru sursa citată.