Maria Ciobanu a participat la un spectacol la Ateneu, de această dată la invitația fiicei sale, Leontina Văduva, pe care a urmărit-o din sală. Evenimentul a fost unul cu ștaif. Cele două au cucerit, de-a lungul timpului, publicul cu vocile lor impunătoare și au demonstrat că talentul în veci nu piere. Maria Ciobanu a ales să se întoarcă în România, după ce a locuit o vreme în America. Solista are 87 de ani, dar e la fel de energică.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Leontina Văduva locuiește de ani buni la Paris și cântă pe marile scene din lume. Ea a avut o viață de roman. Fiica Mariei Ciobanu din primul mariaj a aflat abia la nouă ani cine e adevăratul ei tată. Ea a resimțit din plin plecările mamei sale în turnee atunci când era doar o copilă, dar a pășit pe urmele mamei sale în carieră. Leontina Văduva are o relație specială și cu fratele ei, Ionuț Dolănescu.
Leontina Văduva și Maria Ciobanu au cântat împreună la Ateneu
Leontina Văduva a trăit emoții puternici atunci când a văzut că cea care i-a dat viață se află în sală.
„Trebuie să vă mărturisesc că a fost una dintre cele mai emoționante seri din cariera mea. Să cânt la Ateneu știind că mama mea, Maria Ciobanu, este în sală, m-a făcut să simt o bucurie și o emoție cum rar am mai trăit pe scenă. Eu cântam pe scenă, a apărut mama în sală, s-au auzit aplauze, apoi, când ne-am intersectat privirile, am simțit cum crește energia în mine. Să fie mama în sală la un concert al meu în România este o mare, mare bucurie. Nu o pot asemui cu nimic altceva!', a declarat Leontina Văduva pentru Click!
![](https://thumbor.unica.ro/unsafe/760x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/c1-001-cover-6-66.jpg)
Ce poveste de viață ascunde Leontina Văduva
Leontina Văduva (64 de ani) este fata cea mare a Mariei Ciobanu și a venit pe lume în timpul primului mariaj al artistei, cu un bărbat din satul natal.
„Mama era foarte tânără când s-a căsătorit, după un an şi-a dat seama că relaţia nu merge. S-a recăsătorit la scurtă vreme, însă nu mi-a spus că eu am de fapt alt tată. Am aflat adevărul abia la 9 ani. Tata a venit s-o vadă pe mama şi în faţa blocului m-a recunoscut. Eu semăn foarte bine cu el. M-a luat de gât şi mi-a zis : «Tu ştii că eu sunt tatăl tău? » Am rămas interzisă. A urmat apoi o perioadă dificilă în viaţa mea, până pe la 17 ani, când am trecut prin tot felul de crize în care încercam să înţeleg şi să accept. L-am văzut doar de patru ori în toată viaţa mea. Şi asta pentru că m-am dus eu să-l caut. Aş fi vrut să-l cunosc mai bine', spunea Leontina Văduva, într-un interviu pentru Formula As.
În prezent, artista este căsătorită cu milionarul american Robert Saltz.