Maria Popovici se află într-o formă de zile mari. Actrița susține că a reușit să se scape de 15 kilograme cu multă mișcare și un alt gen de alimentație, dar nu și-a tăiat stomacul. Printre altele, Maria Popovici a renunțat la zahăr și alcool și a apelat la fasting. Acum se mândrește cu abdomenul pe care îl are și e decisă să nu se oprească aici.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Maria Popovici a fost căsătorită cu Alexandru Minculescu timp de șase. Din păcate, deși nimeni nu se aștepta, drumurile lor s-au despărțit anul trecut. Povestea lor de dragoste s-a înfiripat în perioada facultății și a durat timp de 14 ani. După partaj, Maria Popovici a rămas în apartamentul pe care l-a cumpărat împreună cu Alexandru Minculescu.
Maria Popovici nu și-a făcut operație de modificare a stomacului ca să slăbească
Maria Popovici se laudă cu formele pe care le are acum și spune că a obținut silueta mult dorită pentru că face sală și aleargă.
„Vă rog să-mi dați voie să mă flexez că mi s-a strigat vreo 5 ani GRASO în faţă fără jenă, şi poate vă motivează o grasă mai mult decât un instructor de fitness care a mâncat asta pe pâine toată viaţa. Eu am mâncat Nutella pe pâine și culmea e că încă mănânc! Şi nu, nu iau ^%$^# precum injecțiile, nu, nu m-am operat, nu, nu am slăbit mai mult de 15 kg, dar rup sălica şi alergarea', a scris Maria Popovici pe rețelele de socializare.
Cum a reușit Maria Popovici să slăbească
Maria Popovici recunoaște că și-a schimbat radical stilul de viață pentru a ajunge la silueta dorită. Vedeta a renunțat la zahăr și alcool și a mizat pe fasting, iar rezultatele se văd.
„Pe mine mă ajută fastingul și renunțarea aproape completă la zahăr și alcool. Aș vrea să spun că și porțiile mai mici ajută, dar eu nu prea sunt în stare, mai ales că fac mult sport. De exemplu, azi o să mănânc abia după 24 de ore fasting. În general, am 16-18 ore fasting. Nu luați sfaturi de la mine. Doar vă spun ce fac eu', a mai spus Maria Popovici.