Marina Almășan se afla în Praga în timpul atacului armat soldat cu 15 morți și 25 de răniți. Vedeta TVR este în vacanță cu omul de afaceri Georgică Cornu în capitala Cehiei și a postat câteva mesaje, pe Facebook, pentru a-i liniști pe fanii îngrijorați. Marina Almășan a descris atmosfera din Praga, după atacul armat, menționând că orașul este împânzit de polițiști, dar „viața merge mai departe”.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Marina Almășan a ajuns în Praga în urmă cu 2-3 zile, în ceea ce se dorea o vacanță relaxantă, primită cadou de la partenerul său de viață, afaceristul Georgică Cornu. Din păcate, vedeta TVR a reușit să se relaxeze doar o zi și să se bucure de gastronomia Cehiei pentru că liniștea orașului a fost zguduită de focuri de armă. Ieri, în jurul prânzului, 15 oameni au murit și 25 au fost răniți într-un atac armat comis de un student al Facultăţii de Arte a Universităţii Caroline din centrul capitalei Cehiei.
Marina Almășan, în Praga în timpul atacului armat
Tânărul care a comis atacul de joi din capitala Cehiei a fost identificat în persoana lui David Kozák, în vârstă de 24 de ani, un student cu rezultate foarte bune al Facultății de Filosofie.
În urma atacului armat de la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității, situată în Piaţa Jan Palach, în apropiere de Podul Carol din Praga, au fost ucise 15 persoane și alte 25 au fost rănite.
Aflată în vacanță în Praga chiar în aceste zile, Marina Almășan a postat câteva mesaje, pe Facebook, pentru a-i liniști pe fanii îngrijorați.
„Liniste si pace la Praga. E plin de politie pe strazi, sirenele continua sa spintece tihna noptii… Viata merge mai departe, desi impiedicat. In acest colt de lume, 15 familii isi plang mortii. Nimic nu va mai fi la fel, pentru ele..
…si parca nici pentru noi, ceilalti… Condoleante celor carora le-au fost rapiti oamenii dragi. La Praga ploua. E felul in care orasul plange. Noapte buna, dragi romani. Pretuiti viata!„, a scris Marina Almășan pe Facebook, iar înainte de asta a postat un video în care povestea că atacul armat a avut loc la mică de locul în care se plimbase ea cu câteva ore înainte.
Marina Almășan a avut o premoniție legată de tragedia din Praga
Marina Almășan a dezvăluit pe Facebook că a avut un soi de premoniție legată de tragedia din Praga, înainte de a pleca de acasă.
„Știam că este posibil să apară astfel de evenimente neplăcute. Chiar mă gândeam, înainte de a porni încoace: oare o să am ghinionul să mă întâlnesc cu neșansa? Și iată că ea s-a întâmplat, dar destul de departe de mine și în timp, și în spațiu.
Acum toate sunt bune și frumoase… Uitați, aici se prăjesc cârnați tradiționați cehești, de Crăciun… Pe o scenă în spatele meu niște artiști se chinuie să pară că nu s-a întâmplat nimic. Lumea este mult mai puțină decât ieri la aceeași oră. Să sperăm că liniștea va triumfa. Vă doresc zile liniștite. Ceea ce s-a întâmplat la Praga se poate întâmpla în orice colț al planetei. Sunt bine, vă mulțumesc pentru îngrijorarea voastră!”, a transmis Marina Almășan de pe stradă, din zona unui târg de Crăciun, chiar la câteva ore de la tragedia care a îndoliat Cehia.
„Încep această nouă zi la Praga cu nădejdea că Dumnezeu îi va ocroti pe oamenii nevinovați. Zi blânda să aveți, dragii mei!”, a revenit Marina Almășan în această dimineață, cu un nou mesaj.
Marina Almășan, surprinsă cu vacanța în Praga de Georgică Cornu
Marina Almășan a fugit pentru câteva zile la Praga alături de omul de afaceri Georgică Cornu, care a surprins-o cu această vacanță.
„Când a venit în București și a văzut cât de tare m-a muncit acest final de an, Georgică mi-a măsurat cearcănele, mi-a constatat starea de irascibilitate și lipsa oricărui chef și, pentru că prietenul la nevoie se cunoaște, a conchis: tot n-aveam eu niciun plan pentru acest final de an (copiii vor rămâne împrăștiați prin lumile lor), hai să dăm o fugă într-unul din cele mai frumoase orașe ale lumii, să bem un vin fiert la Târgul de Crăciun și să mai povestim fiecare cu ce se laudă.
Și…iată-mă în Praga de aur, nevenindu-mi să cred că am încheiat (deloc rău!) un nou sezon la TVR și că ne-au reușit – mie și echipei- câteva super-evenimente, că am lansat anul acesta două cărți și că am supraviețuit unui război nedrept, scârbos de nedrept, pentru care vinovații sper să plătească', spune Marina Almășan, pe o rețea de socializare.