Marius Moga: „Am mers la psiholog pentru că am crezut că sunt un impostor”

.

Marius Moga este un producător român care a cunosc succesul atât pe plan național, cât și internațional, devenind primul compozitor de la noi care a scris o piesă pentru o trupă celebră, așa cum este Maroon 5. Numele său a devenit cunoscut publicului larg în special datorită trupei Morandi, proiect creat alături de colegul său, Randi (Andrei Ropcea).

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Artistul și-a înființat acum zece
ani propria casă de producție, numită DeMoga Music, având colaborări cu diverși
cântăreți și producători celebri, printre care Adda, Whats Up, Liviu
Teodorescu. De altfel, a compus piese inclusiv pentru Andreea Bălan, Anda Adam,
Paula Seling sau pentru trupa Simplu, din care făcea parte Smiley. A absolvit
facultatea de Sociologie, iar lucrarea sa a abordat însăși tema muzicii.


Invitat la podcastul produs și
găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții’, cu Gojira, Marius Moga a făcut dezvăluiri despre parcursul său
profesional și despre unele obstacole cu care a trebuit să se confrunte atunci
când a cunoscut faima. Când vine vorba despre piesele sale, în colaborare cu
artiști români, Marius Moga spune că nu le regretă, mai ales că a avut de învățat
din toate.

„Eu nu sunt bun cu mine (…). Vreau să zic că eu am
considerat întotdeauna că prima piesă pe care am avut-o No. 1 a fost, de fapt,
cea mai slabă și anume, Ți-am promis, de la Akcent. Motivul pentru care am
făcut asta este că atunci când faci multe piese, te apucă un sindrom al
impostorului și ai impresia că o faci prea ușor (…), dar de fapt nu e aia.
Mi-au spus niște psihologi că sunt pe cărări greșite (…). Oamenii nu-și dau
seama, dar eu chiar îmi fac prea ușor treaba și sunt plătit să fac asta. E ceva
ce te afectează. Ai impresia că păcălești niște oameni, dar în realitate îți
iese foarte ușor muzica pentru că o faci cu drag și cu pasiune’
, a recunoscut producătorul.


Marius Moga a venit în Capitală la vârsta de 18 ani, iar trei ani mai târziu se întâmpla să lucreze cu toată lumea. Atunci a fost un moment în care s-a întrebat dacă, într-adevăr, este vorba despre muzica lui.

„Doamna psiholog m-a întrebat de ce ar vrea să vină toți la
mine să mă caute dacă nu aș avea ce le trebuie. Și i-am spus că mi se pare că o
fac prea ușor, iar alții se chinuie mai mult. Și rămâne treaba lor dacă se
chinuie mai mult. E un sindrom al impostorului pe care îl simte orice om care
face un lucru bine și ușor. Sunt mulți oameni care suferă din chestia asta
(…) oameni mari, de succes (…). Nu le-a spus nimeni niciodată că expresia
muncește, că dacă muncești, o să ai nu este așa. Dacă tu ți-ai setat creierul
că trebuie să muncești puțin și eficient, vei face asta. Dacă ți-ai setat
creierul că trebuie să muncești mult ca să ai ceva în viață, ce crezi? O să
muncești mult ca să ai ceva în viață. Orice iți setezi de mic copil, vei căra
cu tine toată viața’
, a mai continuat artistul.


Poți urmări podcastul integral pe YouTube

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –