Recent, Marius Tucă a sărbătorit-o pe mama lui, care a împlinit o frumoasă vârstă. Jurnalistul este foarte apropiat de mama lui și are grijă ca în fiecare an să lase o urare emoționantă pentru femeia care i-a dat viață, asigurând-o astfel de toată dragostea lui.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Marius Tucă are o relație specială cu mama lui, căreia îi datorează tot ceea ce a reușit în viață. La un moment dat, spunea că s-a străduit tot timpul să nu o facă de rușine pe mama lui, iar acest gând a fost ca un motoraș în viața lui, care l-a ajutat să mențină drumul drept.
Marius Tucă, mesaje emoționante pentru mama lui
'La mulți ani, Mama', așa scria simplu, pe 24 ianuarie, Marius Țucă pe rețelele de sociazare, acolo unde posta o fotografie cu femeia care i-a dat viață. Într-un alt an, jurnalistul posta un mesaj emoționant pentru mama lui: „La mulţi ani, mamă! Dacă ar fi să trăieşti după cât de mult te iubesc, nu ne-ar ajunge secolul ăsta.”
Într-un interviu acordat vara trecută pentru Fanatik, chiar când omul de presă împlinea 58 de ani, Marius Tucă spunea mai multe despre copilăria lui, Practic, spunea el, reușita lui în viață se datorează mamei sale.
'Eu cred că am reușit, în primul rând, prin tot ce am făcut, să nu o fac de rușine pe mama. Gândul că aș putea s-o dezamăgesc vreodată pe mama m-a făcut să reușesc în cele mai mari provocări pe care mi le-a adus în față viața', spunea el în iulie 2024. Atât de apropiată e relația lor, atât de mult își prețuiește mama.
Cât despre tatăl său, din păcate, aceasta nu mai este. Moartea lui e și cel mai mare regret, cea mai mare cumpănă din viața lui Marius Țucă. 'Cel mai greu moment a fost moartea tatălui meu. Încă merg mai departe', mai spunea el. Amintim că părintele său a părăsit această lume în 2022.
Și tot la capitolul lucruri neștiute despre jurnalist e trecută și copilăria sa, prezentată idilic chiar de către 'poetul' Marius Țucă. 'Am copilărit pe malul Dunării și al Oltului, acolo unde Oltul se varsă în Dunăre, la Islaz, de unde e mama. Toate zilele arătau la fel. Mă trezeam dimineața devreme și plecam la pescuit. Până seara târziu, la lăsarea întunericului, eram prin crânguri, bostănării, vii, prin bălți și păduri.
Seara, în jurul unei mese joase, rotunde, cu scaune mici și rotunde, luam cina care, de fiecare dată, se termina cu o lubeniță tăiată, abia adunată din grădină. Nu lipseau roșiile și brânza, asta era și mâncarea pe care luam când plecam la pescuit. Totul era crescut în grădină, totul era bio cum se spune acum', declara Marius Tucă, potrivit libertateapentrufemei.ro.
Marius Tucă, despre cea mai mare realizare a vieții sale
Marius Tucă vorbea, la un moment dat, despre fiica lui, Daria, pe care o consideră cea mai mare realizare a vieții sale.
'Cea mai mare realizare a mea este Daria, cu tot ce înseamnă ea. Faptul că a avut o copilărie minunată, alături de bunici, o iau ca pe o realizare a mea. A făcut școala pe care și-a dorit-o, la Londra. Daria însumează multe realizări, din toate punctele de vedere', spunea Marius Tucă.
Însă și un mare regret se leagă de fiica sa: 'Nu știu dacă aș șterge ceva din trecutul meu. Mi-l asum cu toate, cu tot ce înseamnă el, cu mult mai multe bune decât au fost rele. Nu aș șterge, dar aș schimba. Aș sta mai mult cu Daria, să nu mă trezesc că vorbește și eu să nu știu că vorbește, să-mi spună tată' și eu să nu știu că poate.
Nu aș mai lucra sâmbăta și duminica, cu toate că am făcut-o cu o mare pasiune. Sfatul meu, pe care l-am primit cu mulți ani în urmă de la Ion Țiriac, pentru toți: vineri la prânz plecați oriunde vedeți cu ochii și reveniți luni pentru o nouă zi de muncă'.