Ce mesaj a primit Connect-R de la tatăl lui, de ziua lui: „Mă rog să îi dea Dumnezeu înțelepciune ca să biruiască ispitele”

 Borcilă Andreea
.

Ce mesaj emoționant a primit Connect-R de la tatăl lui, de ziua lui de naștere. Celebrul artist a schimbat prefixul pe 9 iunie 2022 și a împlinit vârsta de 40 de ani. Ziua de naștere și-a petrecut-o cântând, la un concert în București, alături de alți artiști celebri, dar și de tatăl său, care a urcat pe scenă și a făcut un adevărat show. Ce i-a transmis tatăl cântărețului, cu ocazia zilei lui de naștere!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Ce mesaj emoționant a primit Connect-R de la tatăl lui, de ziua lui de naștere. Connect-R își divinizează familia și nu ezită să vorbească cât mai frumos de ei oriunde apare în spațiul public sau în online. Artistul nu a avut mereu o viață ușoară, recunoscând că a avut lipsuri materiale și financiare în copilărie. Părinții au făcut tot posibilul ca lui și surorii sale mai mici să le fie cât mai bine. Ajuns celebru în lumea muzicii, Connect-R a vrut mereu să le întoarcă înzecit eforturile și grija părinților.

connecter-8connecter-8

Tatăl lui Connect-R este extrem de mândru de fiul său, care i-a și moștenit talentul de a cânta. Chiar de ziua de naștere a artistului, Aurel Mihalache a făcut un adevărat spectacol, după ce a cântat alături de băiatul lui și de Horia Brenciu.

Citește și: Connect-R, în lacrimi, la concert, de ziua lui:”Am cântat cu tata pe scenă”

Citește și: Connect-R s-a luptat cu depresia când fiica lui a fost la un pas de moarte:”S-a îmbolnăvit de la un vaccin, era intubată”

Citește și: David Popovici, declarații după ce a devenit dublu campion mondial la înot:”Un puști care înoată repede, un tip banal”

Citește și: Alex Zănoagă și Bobicioiu au fost la un pas de bătaie:”În loc să stai cu băiatul tău, tu te duci cu fetele la munte”

Ce mesaj emoționant a primit Connect-R de la tatăl lui, de ziua lui de naștere

Connect-R a împlinit, recent, 40 de ani. El și-a sărbătorit ziua de naștere chiar pe scenă, într-un concert în București. Printre invitații care au cântat, alături de artist, s-au numărat și Loredana Groza sau Smiley. Într-un interviu pentru emisiunea lui Cristi Brancu, Aurel Mihalache i-a transmis fiului său toate gândurile sale. Părintele vrea ca artistul să aibă tot ce e mai bun și se roagă pentru el să fie ferit de rele. Totodată, tatăl lui Connect-R i-a dat câteva sfaturi de viață celebrului cântăreț. Tatăl artistului a făcut un show incendiar, după ce a urcat pe scenă și a cântat împreună cu băiatul lui, dar și cu Horia Brenciu.

Pentru Ștefan mă rog să îi dea Dumnezeu sănătate trupească, sufletească, în primul rând, și mai multă înțelepciune ca să biruiască ispitele! Că are o vârstă și acum trebuie să se așeze la locul lui! S-o lase mai subțire cu muzica că are 40 de ani!

Mă rog pentru el să fie ferit de ispite, de rele, asta e cel mai mare cadou. Cadoul nu constă în materie, constă în rugăciune, în duh, în smerenie, nu în chestii efemere! Da, de la mine a deprins el dragostea pentru Dumnezeu! Nu l-am dus la biserică, dar îmi moștenește latura spirituală! Ștefan e un copil bun! E o plămadă bună! Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pe această cale!', a spus tatăl lui Connect-R, potrivit Ciao.ro.

Connect-R: „Fără ei nu aș fi nimic'

Artistul are numai cuvinte de laudă la adresa familiei lui, pe care o iubește necondiționat. Vedeta vrea ca celor dragi lui să nu le lipsească nimic, de aceea îi ajută cum știe mai bine. Cântărețul mai are o soră, mai mică decât el, pe care o cheamă Ana Maria și care este și asistenta lui personală.

„Fără mama nu aș fi fost nimic, bineînțeles și fără tata, combinația perfectă dintre cifre și culori e aici pe scenă, de la mama am învățat să fiu pragmatic, să fiu statornic și să fiu chibzuit cu cașcavalul. Iar de la tata am învățat toată culoarea, toată muzică, toată atracția către artă, către spiritualitate și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am nimerit în familia asta frumoasă!

E și sora mea aici, Maria, pe care o iubesc și este varianta mea mai bună. Și bineînțeles, nepoțica mea, Ayana, o balerină și o dansatoare extraordinară, și Măyuța, Maya, care este motivația mea, este iubirea mea și a fost minunat momentul când s-a născut ea. Am citit ulterior că Maya în cultură hindusă înseamnă iluzie, a venit să îmi arate că trăiam într-o iluzie, iar în cultură rusă înseamnă început de primăvară și început de viață', a declarat Connect-R, pe scenă, mai scrie sursa citată anterior.

Sursă foto: Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton