William şi Harry ai Marii Britanii, Madeleine şi Victoria ale Suediei sau frumoasa Charlotte Casiraghi atrag de ceva ani în jurul lor cercuri de interes foarte fidele. Totuşi, domnia lor e pe cale să se încheie, fiind urmaţi de o nouă generaţie de prinţi şi prinţese.
Când Kate Middleton a anunţat că este însărcinată pentru prima dată, presa din toată lumea şi-a pus la bătaie toate resursele pentru a exploata la maximum acest subiect fierbinte. Cum era de aşteptat, interesul general a fost îndreptat nu doar către fericiţii părinţi, ci şi spre viitorul rege. Sau mai ales către el. Dincolo de faptul că monarhia britanică este, după toate calculele, cea mai iubită din lume, şi în cazul celorlalte familii regale din Europa situaţia a fost mereu aceeaşi: bebeluşul regal şi-a surclasat rapid părinţii la capitolul carismă, devenind la câteva ore după naştere cel mai popular personaj.
Acum, ducesa de Cambridge este din nou însărcinată, confirmând că ar trebui să nască în luna aprilie a anului viitor. Până atunci însă, prinţul George este cel care primeşte toată atenţia, mai ales că William şi Kate au început să îl ia la evenimente oficiale pe vremea când nu împlinise încă un an. În ceea ce priveşte felul în care ducele şi ducesa de Cambridge este influenţat în bună măsură de valorile pe care William însuşi le-a primit de la mama sa: empatie, o etalare cumpătată a propriei averi şi conştientizarea faptului că regalitatea nu înseamnă doar palate strălucitoare sau recepţii de lux.
În familia regală monegască, de la sfârşitul lui 2013 încoace, au avut loc trei evenimente fericite. S-a născut Sacha, fiul lui Andrea Casiraghi şi a Tatianei Santo Domingo, apoi a venit pe lume şi Raphael, primul copil al cuplului Charlotte Casiraghi-Gad Elmaleh, iar prinţul Albert a confirmat că soţia sa, Charlene, este însărcinată cu gemeni, ea urmând să nască în scurt timp. Dacă relaţia dintre Andrea şi Tatiana a trecut drept un fapt normal, iar cea dintre Albert şi Charlene drept o extravaganţă a prinţului, Charlotte a avut de înfruntat prejudecăţile privind diferenţa de 15 ani dintre ea şi actorul francez de comedie Gad Elmaleh. În timp, lucrurile s-au liniştit, mai ales că Charlotte, fire discretă, a evitat expunerea publică inutilă. De la sfârşitul anului trecut, când a devenit mamă, a fost parcă mai atentă cu apariţiile ei şi au fost rare ocaziile când a putut fi fotografiată alături de Raphael.
Apropo de discreţie, şi prinţesa Madeleine a dat viaţa strălucitoare de la Curtea Suediei pentru New York, unde locuieşte alături de soţul ei, bancherul Chris O ̓Neil, şi fetiţa lor de nouă luni, Leonore Lilian Maria. După o dezamăgire dureroasă în viaţa personală, fata cea mică a regelui Carl al XVI-lea Gustaf a părăsit vechea Europă, cu privilegiile, dar şi prejudecăţile ei, şi s-a mutat în ţara tuturor posibilităţilor, unde lucrează ca voluntar la World Childhood Foundation. Spre deosebire de Madeleine, Leonore va cunoaşte mai mult accidental rigorile statutului de membru al unei familii regale şi se va familiariza, cel mai probabil, cu un alt stil de viaţă. Mai puţin strălucitor, dar mai liber, bazat pe înţelegerea celor mai puţin norocoşi prin contact direct cu ei, dar şi mai permisiv din punct de vedere al vieţii private. Pe lângă decizia lui Madeleine de a trăi într-o ţară în care să nu conteze statutul ei social, o altă dovadă a stilului lor de viaţă relaxat este şi alegerea lui Chris O ̓Neil de a nu primi niciun titlu regal după căsătorie. Prin contrast, soţul prinţesei moştenitoare Victoria a Suediei, Daniel Westling, fost antrenor de fitness, a acceptat cu bucurie titlul de Duce de Västergötland pe care l-a primit în urma mariajului.
- Descoperă cele mai impresionante palate din Europa
Spre deosebire de sora ei, Victoria nu are aceeaşi libertate. Dimpotrivă, în calitate de prinţesă moştenitoare, ea trebuie să participe la diverse evenimente oficiale alături de soţul ei şi de alţi membri ai familiei regale. Inevitabil, fiica ei, prinţesa Estelle (doi ani), va creşte în sânul monarhiei, cu toate responsabilităţile pe care le presupune aceasta. Totuşi, ţinând cont de faptul că în ultima vreme regulile nu mai sunt atât de stricte, e foarte posibil ca viaţa la Curte să fie în curând lipsită de orice fel de griji. Dovadă ar fi chiar unchiul micuţei Estelle, rebelul prinţ Carl Philip, logodit cu un fost model de lenjerie intimă.
CLAUDIA COJOCEA Foto GULIVER