Mihaela Bilic își construiește o mică casă în inima pădurii, pe Valea Prahovei, acolo unde a copilărit. Chiar dacă locuința nu are apă, curent sau gaze, nutriționista spune că îi place mult și abia așteaptă să fie totul gata. Mihaela Bilic dezvăluie că iubește pădurea și până de Paște vrea să se mute în cabana din pădure.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Mihaela Bilic este gata oricând să dea luxul din București pe o căsuță rustică și modestă din mijlocul pădurii. Îi amintește, spune ea, de copilăria la bunici. În timp ce părinții ei lucrau și locuiau în București, Mihaela Bilic se bucura de aerul curat, verdeața și liniștea din zona de munte, din curtea bunicilor.
Cum arată casa din pădure a Mihaelei Bilic
Mihaela Bilic a povestit pe Facebook despre visul său de a locui în inima pădurii și pentru că deține o bucată de pământ pe Valea Prahovei, a decis să facă pași mari spre împlinirea visului său. Nutriționista a demarat construcția la casa ei din pădure și chiar dacă nu dispune nici măcar de confortul minim, ea o adoră deja.
„Întotdeauna am iubit pădurea. Așa că m-am întors pe Valea Prahovei, unde am copilărit, și am o bucățică de teren, cu pădurea în spate. Iar casa, ce ziceți de ea?!
Mai rustică de atât nu se poate. N-am gaze, n-am curent, n-am apă, însă îmi place mult! Și am ferestrele și ușa de la casa bătrânească a lui mamaie. Iar aici, mi-am luat și un cățeluș și o pisică. E prea frumos', a spus Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook, unde a publicat un mic filmuleț cu cabana aflată încă în construcție.
Medicul nutriționist a însoțit filmarea cu cabana sa cu mesajul: „Asta e cabana mea de la pădure. Până de Paște mă mut!!'
Mihaela Bilic a dezvăluit secretul longevității
Medicul nutriționist, Mihaela Bilic, 53 de ani, manifestă constant o pasiune pentru tot ceea ce presupune un stil de viață sănătos. Aceasta surprinde prin silueta filiformă și tenul lipsit riduri. Vedeta are convingerea că o bună parte din afecțiunile care survin mai târziu în viață pot fi preîntâmpinate, printr-o alimentație echilibrată.
Cu toate acestea, ea menționează că și sufletul trebuie hrănit în aceeași măsură. Iată care este secretul Mihaelei Bilic pentru un look tânăr și un organism sănătos, indiferent de vârstă.
„Marele avantaj este că avem un organism miraculos care știe să se vindece și să se refacă, cu condiția să-i dăm ocazia și să-l respectăm. Un stil de viață sănătos înseamnă mai mult decât o farfurie de mâncare.
Echilibrul psihic și mediul în care trăim contează mai mult decât alimentația. Pe lângă nutriție, țineți cont și de aspecte precum lipsa de somn, stresul vieții de zi cu zi, atitudinea și energia persoanelor din jurul vostru. Găsiți-vă surse de bucurie, plăcere și entuziasm, acesta este secretul sănătății!' a declarat Mihaela Bilic pentru Ciao.
Mihaela Bilic recunoaște că abordează un stil de viață sănătos, dar că apelează și la tratamente cosmetice pentru menținerea unui ten tânăr. Aceasta menționează că cel mai important aspect este ca fiecare să se simtă bine în pielea lui.
„Nu cred că este un secret, ci mai degrabă rezultatul unor acțiuni din mai multe direcții. Avem avantajul să trăim în secolul XXI, trebuie să folosim în beneficiul nostru toate informațiile și noutățile pe care medicina le pune la dispoziție, de la suplimente, dermato-cosmetice și terapii hormonale, până la chirurgie estetică. De la un punct încolo natura trebuie ajutată, important este să-ți fie bine în pielea ta, indiferent de metode!„, a declarat Bilic.