Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil s-au întâlnit în direct, după ce timp de şase ani de zile au trăit o poveste intensă de iubire. Iată cum a decurs revederea!
Mihaela Rădulescu a fost invitată special în emisiunea Neatza cu Răzvan şi Dani cu ocazia celor 25 de ani de Antena 1. În trecut, cei doi au avut o relaţie de şase ani de zile.
S-au cuplat în toamna lui 2008, după divorţul ei de cel de-al treilea soţ, omul de afaceri Elan Schwartzenberg. Pe atunci, multă lume nu le-a dat viaţă lungă împreună, din pricina diferenţei de vârstă: ea este cu 11 ani mai mare decât el. Un alt lucru care a alimentat „predicţiile referitoare la iminenţa despărţirii a fost faptul că, ulterior, Mihaela s-a mutat la Monaco, venind doar ocazional în ţară. Nimeni nu şi-a putut imagina că nici distanţa, nici diferenţa de vârstă nu vor duce la ruptură, ci… dorinţa lui Dani de-a o lua de nevastă pe Mihaela.
Când cei doi s-au revăzut astăzi, s-au strâns imediat în braţe.
„Ce mai faci Dani? Am văzut cum ai crescut aici la emisiune. Nu mi-ai răspuns la întrebare. N-am zis niciodată măgarule. Ți-am dat mesaj să îmi faci micul-dejun că eu ți-am făcut atât de multe. Mi-e dor să mă trezesc dimineața. Să mă ții la curent cu ce mai faci, când te însori.', a spus Mihaela Rădulescu.
Dani Oţil i-a răspuns: „Îmi lipsesc mesajele tale. Următoarele mesaje era să iau și apă minerală. După care venea mesajele din valul trei: Tâmpita aia care cântă se uită prea frumos la tine, să nu-ți mai ia interviu. Mi-e dor să îmi mai dai câte un mesaj.'
Neatza cu Răzvan și Dani, spectacol la înălțime
Ziua aniversară a început dis-de-dimineață la Antena 1 cu cei mai iubiți matinali, familia „Neatza cu Răzvan și Dani’, care au fãcut spectacol la înãlţime cu ocazia a 25 de ani de existență a postului de televiziune.
Invitați de colecție și-au unit forțele pentru a aduce în casele oamenilor spiritul aniversar, iar Raluka și Ana Baniciu au fost primele care au deschis spectacolul matinal, cu multă energie și voie bună. Pentru a marca momentul deosebit, Dan Capatos a venit în formulă completă cu colegii săi de la XNS, iar alături de frumoasele știriste de la Observator, Iuliana Pepene și Viviana Sposub, s-au întrecut în jocuri haioase și au rememorat cele mai frumoase momente de când lucrează în televiziune. Ca de obicei, Vlăduț a ‘îndulcit’ cu delicii culinare, iar Pepe, îndrăgitul cântăreț, a oferit un cadou special la aniversarea de un sfert de secol, cântând în premieră o piesă ce urmează a fi lansată săptămâna viitoare.
Dimineața a continuat cu materiale speciale, legate de istoria Antenei 1 și de istoria ‘Neatza cu Răzvan și Dani’, iar matinalii au vizionat cele mai frumoase momente din platou, momente ce au făcut istorie.
Foto: Captură video, PR