Mihai Bendeac nu-și poate ierta faptul că nu a reușit să-i îndeplinească regretatului Dan Mihăescu o dorință arzătoare. Regizorul a luptat, până la ultimele puteri, cu cancerul și, la un moment dat, n-a mai putut îndura chinurile și l-a rugat pe prietenul Bendeac să i le curme. Acesta n-a putut, însă.
„Când a aflat că este bolnav, m-a rugat… să îl eutanasiez. Eu’, a povestit Mihai Bendeac într-o conversație avută cu comedianul Micutzu, despre lupta pe care Dan Mihăescu a dus-o cu boala crâncenă.
„Dacă ești bolnav în fază terminală nu-ți mai face nimeni autopsie. I-am zis da. Lucram la scheciurile alea, dar aveam, în permanență somnifere de-astea de care iau eu și o seringă. M-am gândit că, atunci când o să-mi ceară, o să pisez 10 somnifere de-astea și că o să le amestec cu apă, le pun în seringă și îi dau’, a mai spus Mihai Bendeac.
Starea de sănătate a lui Mihăescu s-a degradat rapid, iar pe 24 ianuarie 2013 a închis ochii.
„Și nu eram condamnat dacă îl eutanasiam, pentru că nu ar fi aflat nimeni. Niciodată. Și este cel mai mare regret al vieții mele că nu am făcut asta. Pentru că tot ceea ce am văzut apoi este ceva ce nu trebuie să se întâmple niciunei ființe umane’, s-a destăinut juratul „iUmor’, potrivit Spynews.ro.
Actorul a încheiat, cu regret: „Omul acela și-a dorit ceva, să nu sufere, să aibă o moarte demnă. Nu a fost posibil. A murit înainte de ziua mea… Mă raportez la Dan Mihăescu ca la cineva din familie…’.