Mihai Morar recunoaște că a fost un adolescent mult mai rebel decât fetele lui. Mara și Cezara împlinesc anul acesta 16 ani, dar nu contenesc să își uimescă părinții cu felul lor de a fi. Cele două și-au păstrat o anumită candoare, au întotdeauna cuvinte frumoase pentru ceilalți și o îmbrățișare pregătită.
CITEȘTE TOATĂ VIVA DE MARTIE!, GRATIS, AICI!
Mara și Cezara au o relație bună și cu banii, nu obișnuiesc să cheltuiască excesiv. Ba mai mult, au și bursă de merit, iar asta pentru că învață foarte bine.
Mihai Morar, despre adolescența fetelor lui, Mara și Cezara
Mihai Morar consideră că adolescența are părți complicate, dar și faine. În principiu, el crede că în această perioadă e indicat să le respecți intimitatea, chiar dacă asta înseamnă să petrecă, uneori, câteva ore în cameră, pentru că asta ține de dezvoltarea lor. „E adolescență în toată regula. E complicată, dar este faină. E foarte fain că pot să văd și eu ceea ce vedea mama când eram eu acasă. Am fost un adolescent mult mai complicat, rebel decât sunt fetele mele. Însă ce am înțeles este că în anii ăștia că îi lași tu sau nu îi lași tu, ei au nevoie de independență și au impresia că sunt independenți. Și trebuie să îi lași dacă se închid în cameră câteva ore, să le respecți intimitatea asta, pentru că așa se dezvoltă orice individ, încercând să fie independen”, spune Mihai Morar, conform Playtech.ro.
Mihai Morar: „Ce îmi place foarte mult la fete este că și-au păstrat un pic din candoarea copilăriei”
Prezentatorul e recunoscător că fetele sale, chiar dacă sunt adolescente, au încă acea candoare care cucerește. „Ce îmi place foarte mult la fete este că și-au păstrat un pic din candoarea copilăriei. Sigur că nu mai sar neapărat să stea în brațe cu minutele, dar bunul simț, respectul, ne îmbrățișăm, ne pupăm când ne vedem în familie sau se duc și își pupă din senin mama. Mi se pare o candoare a copilăriei pe care chiar dacă ești adolescent, e fain să nu ți-o pierzi', adaugă Mihai Morar.
Cum se comportă Mara și Cezara în magazine
Deși sunt la vârsta la care își creionează propriul stil vestimentar, Mara și Cezara nu ezită să își întrebe părinții dacă o anumită ținută li se potrivește. „Cu cele mari nu mai e cazul pentru că merg singure. Sunt exact la vârsta la care își fac propriul stil. Fiind gemene, Mara și Cezara fiind la școală împreună au avut mult timp același stil. Acum văd că ușor ușor fiecare își creează stilul propriu, deci nu mai e cazul să mergem. Ce e foarte fain este că încă ne mai trimit pe grupul familiei poze și întreabă: E ok asta? Nu e ok asta?', mai spune Mihai Morar.
Citește și: De ce nu a putut avea copii Anca Pandrea: „Mi-am dorit și eu și Iura să avem o fetiță dar nu a fost să fie”
Fetele lui Mihai Morar nu obișnuiesc să cheltuiască excesiv
Prezentatorul crede că generația actuală nu e așa dependentă de bani și arată către fetele sale, care cheltuiesc mai puțin decât el.
„Fetele mele au o altă relație cu banii. Noi, pentru că nu aveam când eram mici, în sensul nu că eram săraci, dar atunci nu prea avea nimeni și noi evident că ne-am dorit și din alea și din alea și haine și mașini, generația asta nu e așa. E mai puțin dependentă de bani și sigur că am avut discuții despre bani. Să știi că le-am observat și când intru în magazine, mai degrabă eu sunt cel care cheltuiesc mai mult decât ele, chiar dacă sunt fete, sunt foarte atente și la sumă, plus că ele amândouă au bursă. Și mă mai împrumută și pe mine din când în când când nu am bani la mine. Eu sunt mai aerian așa, uit să am bani la mine și se mai întâmplă să le cer lor când mai vine un curier cu ceva. Au o relație foarte ok, au mult bun simț„, precizează el.
Foto: Facebook