Mihai Morar a ajuns pe perfuzii și le-a mulțumit cadrelor medicale de la SMURD, care l-au ajutat să se pună pe picioare. Până pe 21 decembrie, Mihai Morar se află la Oradea, acolo unde are loc evenimentul Orașul Faptelor Bune 2024, însă oboseala din ultimele zile și-a spus cuvântul.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mihai Morar, Daniel Buzdugan și întreaga echipă Radio Zu organizează concertul Orașul Faptelor Bune în diferite zone din România, în fiecare an. E vorba despre un concert caritabil unde performează zeci de artiști români, iar banii strânși sunt donați unor cauze umanitare.
Mihai Morar a ajuns pe mâna medicilor
Mihai Morar a trecut printr-o situație neașteptată în cadrul Orașului Faptelor Bune 2024 din Oradea și a fost nevoit să sune la 112. Un echipaj SMURD a intervenit și i-a acordat primul ajutor, iar prezentatorul a apărut pe rețelele de socializare cu o branulă în mână, precizând că se simte mai bine.
„Mulțumesc echipajului SMURD pentru fluturaș. După 4 zile în Orașul Faptelor Bune, am căzut, dar mă ridic. Mai avem 3 zile de misiune, din maratonul de fapte bune!
Mulțumim pentru cei peste 400.000 euro donați până acum pentru toate poveștile #OFB2024. Voi sunteți salvarea!’, a fost mesajul lui Mihai Morar, care s-a pozat cu medicii și asistenții care i-au oferit primul ajutor.
Fanii lui au și reacționat: „Multă sănătate, Mihai! Felicitări pentru ceea ce faceți, echipa Zu! Sunteți un exemplu ca fiecare poate ajuta în jurul lui, puțin cu puțin se face mult, și asta salvează vieți’, „Sănătate multă, Mihai. Noi suntem mândri de sufletul tău bun. Dar să ai grijă și de tine.’, „Multă putere și sănătate să vă duceți misiunea la sfârșit! Sărbători binecuvântate!’.
Mihai Morar va prezenta X Factor la Antena 1
Fanii emisiunii X Factor, de la Antena 1, vor avea parte de mai multe surprize în noul sezon. De această dată, cei care vor prezenta competiția vor fi Mihai Morar și Adelina Chivu. Filmările au început deja, iar show-ul va reveni în curând pe micile ecrane cu un sezon spectaculos.
„Am fost parte din primul sezon X Factor România… știu, aproape nici eu nu mai țin minte că l-am și câstigat. Mă întorc după 13 ani, pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate. De data asta ca prezentator. De fapt, ca povestitor.
Pentru că, în noul X FACTOR, cel mai important câştig, pe lângă vocile wow, vor fi poveștile concurenților. Asta e treaba mea: să arăt story-urile din care se naşte o poveste de succes’, a declarat Mihai Morar.
Cel mai nou sezon X Factor România îi aduce la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, într-o competiţie unică ce va face telespectatorii parte dintr-un spectacol de neuitat. Cei patru jurați vor încerca să descopere factorul X și să îl atragă în grupa sa, pentru a câștiga marele trofeu.