Mihai Neșu a dezvăluit ce pensie primește de la statul român și s-a arătat foarte dezamăgit că persoanele cu dizabilități sunt atât de umilite în România. Din fericire, fostul fotbalist, aflat de 11 ani în scaun cu rotile, se poate descurca pentru că Olanda îi plătește o pensie de 30 de ori mai mare, însă alți români aflați în situația lui sunt disperați.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
La 10 mai 2011, Mihăiţă Neşu, în vârstă de 38 de ani, a suferit cumplitul accident, la un antrenament al celor de la Utrecht, care i-a schimbat viaţa. A luptat să supraviețuiască, a învățat din nou să vorbească, iar acum trăiește într-un scaun cu rotile și luptă din răsputeri să vină în ajutorul celor aflați în situația lui.
Ce pensie are Mihai Neșu de la statul român
Fostul fotbalist al Stelei este imobilizat mai bine de 11 ani într-un scaun cu rotile, după un grav accident suferit la un antrenament în Olanda, pe când juca la Utrecht. Mihăiţă Neşu luptă necontenit pentru a-şi reveni, dar tratamentele nu au dat roade, fiind paralizat în scaunul cu rotile.
El a vorbit recent despre pensia pe care o primește de la statele român și olandez, dezvăluind că România îi plătește lucar o pensie de 100 de euro, la care se adaugă 300 de euro pentru însoțitorul său, în timp ce statul Olandez îi plătește lunar 3.000 de euro.
„Din păcate, când m-am întors în țară din Olanda, am zis ca să pot să rezist să fiu bine la mine în țară trebuie să încerc să nu văd prea mult lucrurile care nu-s bune și dacă le văd să încerc să le schimb eu și să nu mă afecteze.
Dar e adevărat că asta e realitatea. Practic majoritatea persoanelor cu dizabilități, dacă n-au condiții financiare bune, e foarte greu să trăiască’, a spus Neșu într-un interviu la Antena 3.
El a vorbit și despre persoanele cu dizabilități din România, cărora le este foarte greu să supraviețuiască fără resurse,
‘Și eu am foarte mulți prieteni cu dizabilități cu care vorbesc și le știu viața și știu cât le greu părinților lor să-i să-i ajute și să le ofere toate condițiile.
Plus că avem foarte multe familii care ne contactează cu diferite probleme pe care nu știu să și le vindece, probleme pe care nu poţi să nu le sesizezi.
Sunt triste și sper să se îmbunătățească lucrurile în viitor. În primul rând ar fi frumos ca persoanele cu dizabilități să aibă un sprijin mai mare din punctul de vedere al traiului și tratamentului’, a mai spus Mihai Neșu.
Citește și: Oxi, adevărul despre experiența Chefi la Cuțite, sezonul 10: „Dacă mă luam după toate vorbele oamenilor…
Mihai Neşu, lecţii divine primite după accidentul care l-a trimis în scaun cu rotile
Mihai Neşu a explicat cum fiecare provocare sau suferința din viaţă poate lua forma unei binecuvântări. El a vorbit despre accidentul său şi despre lecțiile pe care acest eveniment i le-a predat şi prin care sufletul i-a fost atins de mâna lui Dumnezeu.
„E foarte greu de înțeles, fiindcă noi în general ne luăm sau judecăm oamenii sau îi vedem după aparențe, după ceea ce se vede din afară, cum e viața lor, cu ce se ocupă, ce face, ce are, câți bani are. Cam așa judecăm noi oamenii și așa tindeam și eu să-i judec.
Doar că accidentul ăsta m-a învățat un lucru: omu-i format din trup, minte și suflet.
Şi sufletul e componenta cea mai importantă a omului și atunci, practic, fericirea care o căutăm noi toți în materie, în lucruri, ea de fapt se găsește în sufletul nostru și noi suntem fericiți, doar atunci când sufletul e liniștit, împăcat.
Sufletul nu-i liniștit de la bani, nu-i liniștit, de la mașini, de la averi, de la nu știu eu câte lucruri de-astea materiale. El poate să fie fericit o fracțiune secundă atunci când ți le cumperi. Dar fericirea pe care o căutăm noi toți ține practic de Dumnezeu să ne-o dăruiască.
Și eu am învățat cu accidentul ăsta că atunci când Dumnezeu îți ia ceva, cum mi-a luat mie sănătatea care și ea un dar mare, îți întărește practic altă parte a componentei totale a ta, a omului.
Mie mi-a întărit sufletul și de asta consider eu că e o binecuvântare accidentul ăsta, fiindcă a umblat Dumnezeu acolo unde practic toți oamenii ar vrea să li se umble, să se îmbunătățească ceva, la sufletul lor.
Și chiar dacă există suferința asta trupească, liniștea sufletească pe care o am după câțiva ani după accident înlocuiește sau ajută să se lupte cu suferința trupească și să treacă cu bine.
Cu atât mai mult e o bucurie și o binecuvântare accidentul ăsta pentru că mi-a scos în față o nouă viață, aceea de a ajuta copiii cu dizabilități și mi-a adus posibilitatea să îmi petec timp mult pe șantier mult timp cu copii cu dizabilități, care sunt o bucurie de nedescris dacă ajungi să-i cunoști', a spus Mihai Neşu în emisiunea Voi cu Voicu de la Antena 3 CNN.