Mihai Petre, jurat în semifinala „iUmor'. Este vestea momentului privind show-ul amuzant care ține pe toată lumea în fața micilor ecrane. După plecarea spontană a lui Mihai Bendeac din rolul de jurat, cel care i-a luat locul pentru semifinală este chiar Mihai Petre. Iată cum au reacționat restul juraților când au aflat cine li se alătură. Reacția Deliei a fost una neașteptată de către public!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Mihai Petre i-a luat scaunul de jurat lui Mihai Bendeac în emisiunea ‘iUmor’. Nimeni nu se gândea la el, astfel că apariția lui a luat pe toată lumea prin surprindere. Începând de la Costel, Cheloo și până la Delia, toți au fost șocați să-l vadă în platoul emisiunii, mai ales când s-a îndreptat spre scaunul ocupat ani la rând de Mihai Benedeac.
Mihai Petre a venit la platoul de filmare ‘iUmor’ direct de la aeroport. Acolo a fost așteptat ca un star internațional de una dintre echipele show-ului, fiind întâmpinat cu o pancartă mare și verde, în formă de inimă. Bineînțeles că inima avea și un mesaj bine gândit pe ea:
‘Mihai Petre, jurat suprem!’, este mesajul cu care echipa de la iUmor l-a așteptat pe antrenorul de dansuri.
Citește și: De ce nu au slăbit Elwira și Mihai Petre la Asia Express:„De fiecare dată când ajungeam la cazare, seara…’
Citește și: Cine este Alina Petre.Sora lui Mihai Petre este instructor de dans
Citește și: 5 ani fără Cristina Stamate.Actrița a murit după înmormântarea prietenei sale, Stela Popescu
Mihai Petre, jurat în semifinala „iUmor’
Bineînțeles, reacția lui Mihai Petre a fost una pe măsură. Nu se aștepta să fie așteptat de o astfel de surpriză, astfel că, plin de emoții a mărturisit că este o onoare pentru el să fie pe locul de jurat. Mai mult decât atât, a povestit că în viața lui s-au întâmplat numeroase lucruri pe care nu le planificase.
„Ce surpriză! E prima dată când primesc o inimioară! Sunt onorat, mulțumesc frumos! S-au întâmplat numai lucruri frumoase! Vin de la Campionatul Mondial – România este vicecampioană mondială de tineret la dans, direct la Campionatul național de umor (n.r.: semifinala iUmor), a mărturisit antrenorul de dansuri.
Reacția neașteptată a Deliei când l-a văzut pe Mihai Petre în rolul de jurat la iUmor
Rolul de jurat al lui Mihai Petre la iUmor a surprins pe toată lumea. Cei trei jurați, care au participat la numeroase sezoane, s-au arătat cu adevărat încântați că antrenorul de dansuri o să facă parte din grupul lor. Printre reacțiile neașteptate au fost chiar spusele Deliei, bineînțeles, cu hazul și umorul la ea.
„El este cireașa de pe tortul juraților! El este tortul juraților! (…). Nu mai pot cu atâta perfecțiune, îmi vine să-i dau cu ciocolată pe față, să-l legăm de scaun, a spus Delia Matache.
Nici juratul Costel nu s-a abținut din a își arăta, de fapt, simpatia pentru Mihai Petre și bucuria că vor fi colegi de breaslă, astfel că a completat-o pe Delia.
„Este foarte prezentabil! A venit țiplă. Îți venea să tai funda și să-l scoți din cutie, a declarat Costel.
Mihai Petre, emoții pentru rolul de jurat iUmor
Ei bine, după ce a făcut haz de necaz și numeroase glume, Mihai Petre a dezvăluit că are emoții pentru rolul de jurat la iUmor. Celebrul antrenor de dansuri a explicat că simte o presiune și totodată o responsabilitate pe care nu a mai simțit-o până acum.
„Am emoții, simt o responsabilitate fantastică! Trebuie să livrez astăzi enorm, a spus Mihai, care a fost încurajat imediat de jurata emisiunii.
Sursă foto: Facebook / Instagram