Mile Povan a fost înmormântat, în prezența a sute de oameni care l-au îndrăgit! Artistul de 31 de ani ar fi murit din cauza unor pastile de slăbit

.

Mile Povan a fost înmormântat astăzi, în prezența a sute de oameni care l-au îndrăgit și regretă enorm trecerea lui în neființă, la doar 31 de ani. Colegii de breaslă ai regretatului cântăreț de muzică populară au pregătit un moment de-a dreptul emoționant, pentru a-și lua rămas bun de la cel care le-a fost ca un frate. Mile Povan ar fi murit din cauza unor pastile de slăbit, după cum a stabilit necropsia.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


O zi extrem de grea pentru familia și prietenii lui Mile Povan, artistul de muzică populară care s-a stins la doar 31 de ani. La trei zile de când a fost găsit fără suflare, în apartamentul său din Arad, Mile Povan a fost condus pe ultimul drum, în prezența a sute de oameni care i-au iubit muzica.

Mile Povan a fost înmormântat

Mile Povan s-a stins din viață la doar 31 de ani, după ce a suferit un infarct miocardic. Bărbatul care mulți ani și-a bucurat fanii cu vocea lui a fost găsit fără suflare, în propriul lui apartament, de către fratele său.


„Mile nu răspundea la telefon, iar mașina era parcată în fața blocului. Așa și-au dat seama că s-a întâmplat ceva rău. Am înțeles că fratele lui a luat hotărârea să spargă ușa să vadă dacă nu este în casă’, au dezvăluit vecinii regretatului artist.

La priveghiul artistului, mai mulți artiști au cântat la vioară, aceasta fiind pasiunea lui Mile Povan. Unii dintre ei chiar au interpretat câteva melodii de jale, care au reușit să emoționeze pe toată lumea prezentă la tristul eveniment. ‘Priveghi la – Mile Povan Dumnezeu să-l odihnească în pace! Drum lin spre cer – Nu te vom uita niciodată’, a scris un apropiat al artistului, pe Facebook.

Astăzi, după trei zile de priveghi, timp în care cei rămași l-au plâns și i-au adus omagii, Mile Povan a fost condus pe ultimul drum.

Citește și: Marius Elisei a lipsit de la înmormântarea Mioarei Roman. Ce făcea în timpul funeraliilor fostei soacre

Citește și: „Pe Oana Roman nu o mai interesează nimic de Marius Elisei. Dar era datoria lui de tată să fie prezent alături de fiica lui. Pentru Isa este foarte greu„. Cine este alături de Oana Roman, după înmormântarea Mioarei Roman / EXCLUSIV


Mile Povan ar fi murit din cauza pastilelor de slăbit

Lui Mile Povan I-a fost rău zilele trecute și s-a dus la spital, însă nu a vrut să rămână internat, chiar dacă medicii au insistat să-i facă analize amănunţite. Apropiaţii spun că artistul Mile Povan ar fi luat suplimente pentru slăbit fără vreo recomandare medicală.

Medicii legişti spun că Mile Povan a făcut infarct, după ce ar fi luat pastile de slăbit. 

Fratele lui, Marius, cel care l-a și găsit fără suflare în apartamentul lui, a vorbit cu artistul cu doar o zi înainte de tragedie, atunci când spune că Mile Povan nu părea că ar avea o problemă. Cei doi au vorbit pe cameră despre cum le-a fost ziua, iar mai apoi, la doar câteva ore distanță, a fost găsit mort.


„Am cântat toată ziua, de dimineața până seara, am cântat cred că vreo 7 sau 8 ore. Seara, pe la ora 12 m-a sunat pe cameră (…) m-a întrebat ce mai fac, cum sunt, fără să mă întrebe ceva de muzică, doar m-a întrebat cum sunt’, a declarat fratele lui Mile Povan, pentru Știrile Antena Stars.


Mile Povan, Mihai Leric pe numele său real, fiul interpretului de folclor Viorel Leric, din Arad, avea doar 31 de ani când a fost găsit mort în locuință pe data de 27 februarie 2024.

„Infarct miocardic (n.r. cauza morții). Când i-au făcut autopsia au constatat că a avut un cheag și din cauza asta a făcut infarct. Mai avea momente când spunea că îl înțeapă la inimă, s-a dus să își facă analize la inimă, dar nu i-a ieșit nimic grav.

Nu știu dacă lua ceva (n.r. pastile). Stăteam în case diferite, eu stau la casa mea, el stă la casa lui. Acum detalii din acestea foarte, foarte mici, nu știu. El lua doar ce era pe bază de plante, lua Magneziu, lua Zinc’, a declarat Marius, fratele lui Mile Povan.