Mioara Velicu a trecut cu greu peste moartea soțului ei, Nicolae Martinescu, în urmă cu 11 ani. Artista mărturisește că încă își mai visează soțul, alături de care a trăit 38 de ani, și consideră că acesta este un semn bun, pentru că nu întâmplător cei adormiți ne apar în vis. Într-un interviu pentru viva.ro, artista a vorbit despre semnele care ne vin de la cei dispăruți dintre noi și, pentru că se apropie 1 Martie, ne-a reamintit și de tradițiile de primăvară din copilăria ei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cu 11 ani în urmă, Mioara Velicu și-a pierdut partenerul de viață, care s-a stins în urma unui accident stupid. Celebrul luptător român a murit înainte de vreme, lăsând-o să se lupte cu durerea pe cea care i-a fost alături aproape 4 decenii. Văduvă de 11 ani, Mioara Velicu vorbește despre semnele venite de la cei care au urcat la cer și pătrund în viețile celor dragi prin intermediul viselor. Și pentru că am întâlnit-o în apropierea zilei de 1 Martie, interpreta de muzică populară a rememorat pentru noi cele mai frumoase tradiții de primăvară, din vremea copilăriei sale.
Mioara Velicu făcea mărțișoare din bumbac și chibrituri, în copilărie
Cu toate că se spune că în zona Moldovei este tradiție ca fetele și femeile să dea mărțișoare de 1 Martie, Mioara Velicu spune că la ea în sat, lângă Tecuci, în Ireasca, comuna Gohor, nu era acest obicei. Cântăreața de muzică populară și-a amintit cum făcea mărțișoare în copilărie. Pe atunci, tradiționalele vestitoare ale primăverii se purtau toată luna.
‘Eu nu știu ca în zona mea fetele să lea dea mărțișoare băieților. Dar, într-adevăr, primeam și de la ei, și ne mai făceam și noi. Pe vremea mea, a lui Tutankhamon, eu nu aveam bani și nu știam de mărțișoare, ca să le cumpăr din magazin. Și atunci, le făceam din arnici (bumbac răsucit într-un singur fir și vopsit în diferite culori, întrebuințat la cusutul înfloriturilor pe cămăși, pe ștergare – n. red.), roșu și alb.
Făceam și noi așa, de purtam o lună întreagă mărțișoarele. Rupeam cutia de chibrituri și făceam pătrățele; și făceam pe o parte alb și pe o parte roșu. Și așa dădeam cadouri. Făceam șnur din arnici. După ce purtam o lună de zile mărțișorul, îl luam și îl puneam într-un pom, ca să dea rodul plin. Îl puneam unde voiam în grădină, în cireș, în măr… să fie anul bogat și să fie frumoasă primăvara, ca mărțișorul’, a declarat Mioara Velicu, pentru viva.ro.
Ce susține artista că nu este bine să faci dacă ți-a murit o persoană dragă
Legat de tradiții și superstiții, Mioara Velicu a amintit și de soțul ei, Nicolae Martinescu, pe care l-a pierdut în urmă cu 11 ani. Artista a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu fostul campion mondial de lupte greco-romane, poveste care a luat sfârșit după 38 de ani, în urma unui accident nefericit. Din păcate, soțul Mioarei Velicu a murit intoxicat cu monoxid de carbon. Artista îi păstrează însă vie amintirea și spune că este semn bun să visezi o persoană dragă care nu mai este…
‘Se spune că este bine ca pe cei plecați să nu deranjăm, să nu îi tulburăm cu ceva. Am citit că, în momentul în care visezi pe cineva care este ‘plecat’, mai ales dacă este vorba despre o persoană dragă, nu este semn rău, dimpotrivă. Le este dor de noi și vor să ne protejeze. Apar în visele noastre pentru că știu că noi am vrea să îi vedem, dar și pentru că și nouă ne este dor de ei’, a declarat pentru viva.ro, Mioara Velicu.
„Am pierdut iubirea vieții mele'
Soțul artistei s-a stins din viață pe data de 1 aprilie 2013, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon, la tăierea porcului. Mioara Velicu spune că a trecut peste această pierdere cu ajutorul publicului.
‘Am pierdut iubirea vieţii mele, mi-e foarte greu, dar am trecut peste momentele grele cu ajutorul publicului. Am reînceput să cânt după un an. Mi-a fost foarte greu. Am fost la psiholog, o singură dată, dar mi-a fost de ajuns. Mi-am pierdut şi sora, şi mama şi tata, dar aici a fost o lovitură groaznică. De aceea sfătuiesc pe oricine să fie extrem de toleranţi în cuplu, pentru că despărţirea este extraordinar de grea, şi nu-ţi mai aduce nimeni înapoi ce-ai pierdut‘, a declarat ea la acea vreme.
Foto: Facebook.