Mirabela Dauer a cântat și atunci când și-a pierdut tatăl. Artista a zăbovit o vreme la căpătâiul părintelui ei, apoi a mers să încânte publicul cu piesele ei de suflet. Nu i-a fost ușor, dar a simțit întotdeauna că are o datorie față de cei care o răsfață cu aplauzele lor și îi apreciază muzica.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
A reușit să cânte două piese, iar oamenii care veniseră la Sala Polivalentă din Ploiești au aclamat-o în picioare. Solista consideră acel moment cel mai complicat din viața ei, poate pentru că a avut atât de multă greutate. Acela a fost, însă, doar unul dintre episoadele dureroase pe care solista le lasă în urmă.
Mirabela Dauer a urcat pe scenă și a cântat și când tatăl ei a murit
Mirabela Dauer a urcat pe scenă și atunci când și-a pierdut tatăl. Publicul i-a fost aproape în acest moment. Amintirea aceea tristă o însoțește, însă, și astăzi.
„Atunci când a murit tăticul meu, trebuia să am două spectacole la Sala Polivalentă de la Ploiești. M-am dus în negru la tata și de acolo am plecat la spectacol, nu aveam ce să fac. De obicei mai faci un bis, dar a fost atât de înțelegător publicul. S-au ridicat în picioare și m-au aclamat, eu necântând nicio piesă. Am reușit să cânt două piese. Au stat și m-au aplaudat preț de 10 minute în picioare. Poate că ăla a fost cel mai greu moment al meu’, a mărturisit artista la Antena Stars.
Mirabela Dauer crede că viața ei ar putea face subiectul unui roman
Solista a încercat întotdeauna să nu își piardă optimismul și să nu își ascundă trăirile în spatele unei măști.
„Eu sunt o persoană optimistă. Nu știu de unde mai pot. Mie mi se spune tancul sovietic. Din când în când, înaintezi în vârstă și îți e mult mai greu. Am devenit foarte plângăcioasă. Foarte plângăcioasă sunt, dar o să treacă. Este cel mai bun roman, dacă cineva vrea să îmi scrie viața. Și atunci când am fost căsătorită, am fost tot singură. Eu am fost o persoană tancul sovietic.
Foarte mult am muncit. Eu nu am avut măști. Am rupt din mine și am ieșit Mirabela aceea pe care trebuia să o vadă publicul’, a declarat interpreta de muzică ușoară.
Mirabela Dauer, amintiri cu părinții ei
Părinții Mirabelei Dauer nu au avut o viață ușoară și au fost încercați mult de soartă, dar pentru fericirea copiilor lor au făcut multe lucruri. Mama artistei este îngropată la Ierusalim, iar de fiecare dată când ajunge acolo, Mirabela poposește la mormântul ei. E felul ei de a se reculege.
„Dumnezeu s-o odihnească. Mama mea este îngropată la Ierusalim. De câte ori mă duc, merg și la ea. Mama mea a fost o micuță alintată, care ne-a crescut pe noi, pe mine și sora mea. Tăticul a adorat-o și a ținut-o acasă pentru a avea grijă de noi. Acum, mamele, nevestele, săracele, trebuie să muncească și să se spetească pentru a familie, a spus Mirabela Dauer, în emisiunea lui Cristi Brancu, la Prima TV.
Cum a trăit Mirabela Dauer momentul în care tatăl ei a fost închis
Vedeta nu a avut la o copilărie ușoară, iar amintirea tatălui ei ajuns la închisoare îi bântuie și acum prin fața ochilor. Acea imagine tristă a însoțit-o întotdeauna. Era mică la momentul respectiv, dar a marcat-o mai mult ca orice altceva.
„Până la 3 ani, l-au luat pe tata, l-au săltat și l-au băgat la pușcărie. N-am avut o copilărie frumoasă, noroc cu unchiul nostru, ziarist, dat afară. Eu m-am născut evreică și tăticul meu a avut o funcție pe la Ministerul Comerțului. Dar comunist. Tatăl meu a fost un comunist nebun, credea în chestia asta, dar era un comunist frumos, un altfel de comunist. Nu ce s-a întâmplat, altfel.
Dușmanul poporului. I s-a înscenat. Mama mea, fiind o mică alintată, că tata n-a lăsat-o la muncă niciodată, unchiul meu a avut grijă de noi. A trebuit să muncească la un magazin sora mea. Căra coșuri. Ajuta la diferite magazine. Restul, avea grijă unchiul meu. Ultima imagine pe care am avut-o cu tata a fost la pușcărie la Văcărești, pe deal. În mijloc era gardianul, după gratii tata, eu în față.
Stăteam în brațe la unchiul meu, la grilajele alea și făceam „Tăticul meu, tăticul meu„, a povestit Mirabela Dauer, în podcastul lui Cătălin Oprișan.