Mirela de la Insula Iubirii s-a căsătorit religios cu alesul inimii sale. Au făcut o nuntă discretă, alături de familie și copii, departe de ochii curioșilor. Cei doi îndrăgostiți vor deveni curând și părinți!
Sâmbătă, 6 iulie, a fost o zi specială pentru Mirela Baniaș. Ea a devenit în fața lui Dumnezeu doamna Tecar. Ea s-a căsătorit cu Florin, cel care a cucerit-o chiar după ce ea a terminat filmările din Thailanda, de la Insula Iubirii. Iată că sunt mai îndrăgostiți ca niciodată, au spus DA în fața ofițerului stării civile, dar și în fața altarului.
Ea a ales să poarte o rochie albă, lungă, lejeră care i-a evidențiat și burtica de gravidă. Nu a optat pentru tocuri foarte înalte, ci unele joase, comode. Imediat după fericitul eveniment, a avut și un mesaj pentru cei care o urmăresc.
„Azi am zis un mare DA și în fata lui DUMNEZEU, în locul în care ne-am dorit sa ajungem încă din prima săptămână a relației noastre.
SCHITUL IOAN IACOB HOZEVITUL
#sotsotie❤️', a scris Mirela pe Facebook.
Mirela de la Insula iubirii, prima poză cu burtica de gravidă. La ce nume s-a gândit pentru copil
Mirela Baniaș nu-și mai ascunde burtica de gravidă și a recunoscut că este însărcinată. Fosta concurentă de la Insula iubirii se bucură acum de cele mai frumoase clipe din viața ei. Mirela de la Insula iubirii va deveni mamă pentru prima dată în câteva luni.
Deși se înțeleg de minune, când vine vorba de numele viitorului copil, Mirela Baniaș și Florin Tecar nu sunt pe aceeași lungime de undă. „Îmi place la fetiţe: Eva, dar soţului nu. Iar la băieţi: Isaac. Mie îmi plac nume din Biblie. Lui nu’, a scris Mirela Banias.
Foto: Facebook