Deși are 40 de ani și trei copii, o fetiță și doi băieței, Mirela Vaida a dezvăluit recent că nu-și dorește să se oprească aici – artista vrea și două fetițe gemene, pentru care ea și soțul său au deja numele pregătite.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Cu toate că este extrem de ocupată, fiind mamă a trei copii, dar și femeie de carieră, Mirela Vaida a recunoscut că și-ar dori să aibă și două fetițe gemene. Artista, care are deja o viață profesională și personală extrem de plină, este convinsă că ar reuși să se descurce și în postura de mamă a cinci copii…
Mirela Vaida își dorește și două fetițe gemene
Mirela Vaida este soție, mamă a trei copii, artistă și om de televiziune, însă cumva a găsit echilibrul perfect și reușește să se descurce perfect cu toate. Invitată în podcastul interpretului de muzică populară Valentin Sanfira, artista a vorbit despre viața de familie și a făcut o dezvăluire neașteptată – Mirela Vaida și-ar mai dori și două fetițe gemene, cărora ea și soțul ei le-au pregătit deja numele.
Citește și: Câți bani a câștigat Mirela Vaida la primul job:„Atunci mi-am luat şi primul apartament’
'Două fete aș mai face, două, dacă mi le-ar da Dumnezeu gemene, ca să scap din prima, vai, aș fi cea mai fericită! Avem și nume pentru ele.
Numai că e timp pentru toate, dacă îți dă Dumnezeu înseamnă că știi să le duci. Ne luăm cu treaba zi de zi, venim obosiți acasă, suntem rupți', a mărturisit Mirela Vaida.
Cum se descurcă artista cu trei copii și o carieră solicitantă
Deși are emisiune în direct la TV, concerte și joacă și pe scena teatrului, Mirela Vaida se descurcă perfect și în postura de soție și mamă. Într-un interviu pentru VIVA! artista povestea care este programul ei zilnic, dezvăluind și um funcționează atât de bine viața lor de familie.
„Ne împărțim atribuțiile, ăsta e cel mai important lucru. Copiii înțeleg perfect, ne este foarte bine când suntem doar noi, chiar suntem mult mai organizați aşa. Suntem cam peste tot împreună, de multe ori soțul meu mă aduce la serviciu cu toți cei trei copii în maşină, eu îi pup pe toți la plecare, merg la emisiune, soțul meu merge şi îi culcă, le dă să mănânce, apoi vin toți să mă ia acasă. Suntem mult împreună, suntem o echipă, copiilor le place asta, şi lucrurile funcționează foarte uşor.
În weekend, fac curățenie generală, cele 4 oale de mâncare, coc pâine. Îmi place să gătesc, mă relaxează, mă scoate un pic din rutina zilnică. Seara, dacă am spectacol, o iau pe Carla cu mine, mai ales că ea e fascinată de scenă. Şi astfel, sâmbăta dimineața sunt gospodină, sâmbăta seara sunt artistă, împreună cu orchestra live, împreună cu baletul teatrului, şi asta mă împlineşte, mă simt bine, mă simt utilă„, ne-a dezvăluit Mirela Vaida.